Ziua internațională a pisicii a fost serbată din nou la data de 8 august, la inițiativa Fondului Internațional pentru Bunăstarea Animalelor (IFAW), și reprezintă o oportunitate de a evidenția subiecte importante legate de feline și de a crește gradul de conștientizare cu privire la acestea.
În lume există aproximativ 600 de milioane de pisici, cu sau fără stăpân, potrivit International Cat Care, organizație care oferă resurse și informații pentru proprietarii de pisici și pasionații de feline din întreaga lume.
Această zi are ca scop promovarea temei #CatFriendlyEveryDay, care exploră ce înseamnă a fi prietenos cu pisicile, respectând natura unică a fiecărei pisici și îndeplinind nevoile sale sociale și de mediu, acasă, la clinica veterinară, pe stradă sau într-un adăpost.
International Cat Care va distribui informații și sfaturi pe rețelele sale de socializare, incluzând înțelegerea semnelor pentru interacțiuni mai bune cu pisicile, importanța jocului prietenos cu pisicile pentru sănătatea și bunăstarea lor, sfaturi pentru un mediu prietenos pentru pisici acasă sau în clinica veterinară.
Organizația are ca viziune o lume prietenoasă cu pisicile, în care fiecare pisică să fie tratată cu respect, compasiune și înțelegere, și și-a asumat misiunea de a permite cât mai multor oameni să acționeze în vederea îmbunătățirii bunăstării pisicilor.
IFAW a luat ființă în 1969 și are în prezent birouri în 15 țări și derulează proiecte în peste 40 de țări, cu scopul de a proteja animalele și de a le oferi asistență practică și protecție în momente de nevoie.
Societatea Internațională de Medicină Felină (ISFM) este divizia veterinară a International Cat Care (iCatCare) și colaborează cu medici veterinari din întreaga lume pentru a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea pisicilor, coordonând congrese veterinare de peste 20 de ani.
Există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute, și acestea se pot atașa destul de repede de stăpân, numeroase studii arătând că deținerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătățirea stării psihice și la combaterea stresului.
Fii primul care comentează