Apple lansează iPhone 17e și iPad Air cu M4: Ce aduce nou gigantul american
Apple a anunțat oficial noile sale dispozitive, inclusiv mult așteptatul iPhone 17e, o versiune „mai accesibilă” a gamei iPhone 17, dar și o nouă generație de iPad Air, care vine cu puternicul procesor M4. Anunțul face parte dintr-un eveniment mai amplu, programat pentru data de 4 martie, unde vor avea loc demonstrații pentru presă și influenceri.
iPhone 17e: specificații și preț de lansare
Noul iPhone 17e promite să aducă funcționalități avansate la un preț mai atractiv. Telefonul integrează procesorul A19 dezvoltat intern de Apple, modemul celular Apple C1X și o cameră principală de 48 MP cu zoom Telephoto de 2x, dar și suport video Dolby Vision 4K. Ecranul este de 6,1 inch, Super Retina XDR cu Ceramic Shield 2.
Dispozitivul include suport pentru accesoriile MagSafe, o caracteristică pe care predecesorul său, lansat în 2025, nu o avea. O altă noutate este standardul de încărcare wireless Qi2, care permite încărcare de până la 15W fără fir. iPhone 17e va rula sistemul de operare iOS 26 preinstalat și va oferi acces la capabilitățile Apple Intelligence în aplicațiile Mesaje, FaceTime și pe AirPods.
Telefonul este disponibil în trei culori: alb, negru și roz deschis, cu opțiuni de stocare internă de 256 și 512 GB. Prețul de pornire este de 599 de dolari, însă rămâne de văzut care va fi prețul pentru România.
iPad Air cu procesorul M4: performanță îmbunătățită
Pe lângă noul iPhone, Apple a prezentat și o nouă versiune a iPad Air, echipată cu procesorul Apple M4. Conform companiei, tableta este cu 30% mai rapidă decât modelul anterior și de 2,3 ori mai rapidă decât iPad Air cu M1. Aceasta vine cu procesoarele de conectivitate N1 și C1X, dar și cu suport Wi-Fi 7.
iPad Air cu M4 va fi disponibil în două variante de dimensiune, 11 și 13 inch, cu patru opțiuni de culoare (albastru, mov, starlight și gri) și cu stocare internă începând de la 128 GB până la 1 TB. Prețurile încep de la 599 de dolari pentru modelul de 11 inch și de la 799 dolari pentru versiunea de 13 inch.
Evenimentul de lansare va continua cu demonstrații practice pentru presă și influenceri pe 4 martie.

Fii primul care comentează