Real Madrid și Bayern München se întâlnesc marți, la ora 22:00, în prima manșă a „sferturilor” Ligii Campionilor, într-un duel așteptat cu sufletul la gură de fanii fotbalului. Returul este programat pe 15 aprilie.

Madrilenii țintesc refacerea în Europa

Pentru Real Madrid, parcursul în campionatul intern pare compromis. Barcelona s-a distanțat la șapte puncte în fruntea clasamentului, iar distanța pare greu de recuperat. Astfel, pentru echipa madrilenă, eliminată și din Cupa Spaniei, Liga Campionilor reprezintă singura competiție în care mai pot spera la un trofeu. Însă, „sferturile” îi aduc față în față cu una dintre cele mai în formă echipe din Europa, Bayern München.

Psihologia joacă un rol important în astfel de meciuri. Ziarele spaniole au relatat despre interesul Realului pentru unul dintre jucătorii de bază ai bavarezilor, extrema Michael Olise. O mișcare tactică menită, probabil, să destabilizeze adversarul.

Real Madrid, interesată de transferul lui Josip Stanisic

Mai mult, presa spaniolă scrie despre interesul madrilenilor pentru Josip Stanisic, văzut drept o soluție excelentă pentru flancul drept al defensivei. „Croatul este versatil, putând evolua pe toate posturile în apărare, și greșește puțin, ceea ce-l face extrem de interesant”, au notat publicațiile sportive.

Interesul Realului pentru jucători nu se oprește aici. Ziarul Mundo Deportivo susține că Madridul este interesat de una dintre cele mai mari promisiuni din La Liga și din echipa națională. Este vorba despre Jon Martín, un tânăr fundaș central.

Jon Martin, o opțiune pentru viitorul defensivei madrilene

Mundo Deportivo notează că potențialul lui Martín l-a plasat pe radarul mai multor cluburi europene. Profilul lui Martín este considerat deosebit de atractiv: un fundaș central tânăr, puternic în jocul aerian, solid în defensivă. „Nu numai că contribuie în apărare, dar amenințarea pe care o reprezintă la loviturile fixe este un atu valoros”, au mai scris jurnaliștii spanioli.

Real Madrid pare să-l fi luat în considerare pe Jon Martín pentru a oferi soliditate imediată compartimentului defensiv și potențial pe termen lung. Jucătorul are contract până în 2031 cu Real Sociedad și este cotat la 20 de milioane de euro.