Kelemen Hunor: Votul PSD la moţiunea simplă din Senat împotriva ministrului Mediului nu va destabiliza coaliţia

Votul exprimat de parlamentarilor PSD asupra moţiunii simple prezentate în Senat contra ministrului Mediului va deveni, cel mai probabil, un punct pe agenda întâlnirii coaliţiei de miercuri, a precizat președintele UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a reafirmat că decizia a reprezentat o eroare din partea unor membri ai coaliţiei de guvernare, totuși a subliniat că nu există niciun pericol de scindare a alianței.

“Dacă citim strict protocolul de coaliţie, acolo scrie: “membrii coaliţiei nu vor semna şi nu vor vota moţiuni simple şi de cenzură”. Deci, din acest punct de vedere, da, ceea ce s‑a întâmplat ieri în Senat, din punctul meu de vedere, şi vorbesc de coeziunea coaliţiei, a fost o greșeală. Dar mai mult nu pot să vă spun, fiindcă fiecare își face strategia. (…) S‑a mai întâmplat la un moment dat, în 2024, cu doamna Bucura, dacă nu mă înșel, tot aşa a trecut o moţiune simplă și, cum nu este o obligație pentru premier sau pentru partidul din care provine ministrul să plece ministrul, să fie retras sau schimbat ministrul, nici în 2024 cu doamna Bucura nu s‑a întâmplat aşa ceva. Am înțeles că nici de data aceasta, nici USR‑ul și nici premierul nu se gândesc la o schimbare. Mâine, în coaliție, sigur că va fi un subiect, dar vom vedea. Ceea ce pot să vă spun și aşa ne‑am comportat noi de fiecare dată: dacă avem nemulțumiri – și nemulțumiri apar într‑o coaliție – discuți în coaliție, încerci să găsești o soluție. Dar dacă stai în coaliție, nu votezi o moţiune”, a declarat Kelemen Hunor la Parlament, potrivit Agerpres.

“Fiecare are proiecte – și noi, și PNL, și USR – nediscutate în coaliție. E altceva dacă trec sau nu trec acele proiecte, fiindcă totuși există o presiune constituțională pentru fiecare parlamentar să vină cu propuneri legislative. Trec sau nu trec, e o altă discuție. Mecanismul este de a dialoga, de a discuta permanent, fiindcă altă sancțiune nu există în protocolul de coaliție. Nu există, fiindcă n‑are cum să existe, pentru că totuși această formulă de coaliție este una necesară”, a explicat liderul UDMR.

El a accentuat că nu există niciun pericol de ruptură a alianței: “Nu există. Coaliția merge mai departe. Nu există niciun risc de rupere. (…) Nu se rupe coaliția, staţi liniştiţi”.

“Nu cred că aceasta este intenţia coaliției, intenţia de a forţa nu știu ce. Eu înţeleg supărarea lor (…), eu înţeleg că trebuie să existe consecinţe, fiindcă am exemplul de la Praid, când şi astăzi cel de la Salrom stă bine în funcție, nu a fost demis și nu există răspundere din acest punct de vedere. România nu poate să rămână o țară fără consecinţe, indiferent ce se întâmplă. Dar acolo, sigur, nivelul de responsabilitate și de răspundere trebuie stabilit”, a adăugat Kelemen Hunor.

În opinia președintelui UDMR, alianța poate continua să funcționeze “cu un efort comun”.

“Fiindcă, da, au fost alegeri pentru București, au fost diferite chestiuni care ne-au împins în această situație neplăcută, din punctul meu de vedere. Trebuie să depășim această fază și eu sper că, după ce s‑a închis și Capitala cu primarul general ales, s‑au închis și celelalte chestiuni care erau în discuție, până la sfârșitul anului trebuie luată o decizie, ca să putem pregăti bugetul pentru anul viitor”, a transmis Kelemen Hunor.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului a fost adoptată, luni, de plenul Senatului, cu 74 de voturi “pentru”, 43 “împotrivă” și o abținere. La dezbaterea moţiunii a fost prezent și premierul Ilie Bolojan.



Sursa articol