Curtea Constituțională a României a decis să amâne până pe 8 octombrie analizarea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la legea privind pensiile de serviciu ale magistraților, asupra căreia Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. Decizia a fost luată după ce Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu această lege, considerând că ea încalcă nu mai puțin de 37 de decizii obligatorii ale Curții Constituționale și principii fundamentale ale statului de drept.
Printre motivele de neconstituționalitate se numără încălcarea principiului statului de drept, a independenței justiției, a securității juridice, a legalității și neretroactivității legii, a încrederii legitime, precum și crearea de discriminări fără justificare rațională și obiectivă. De asemenea, se consideră că legea nesocotește obligații legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că magistrații români ies la pensie la vârste relativ tinere, între 48-49 de ani, și primesc pensii medii care depășesc 24.000 de lei, unele ajungând până la 35.000-40.000 de lei. Prin reforma propusă, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârșitul căreia pensionarea magistraților se va face la 65 de ani, similar cu vârsta standard de pensionare în România. De asemenea, vechimea în muncă necesară pensionării va crește de la 25 de ani la 35 de ani, iar cuantumul pensiei va fi plafonat la 70% din venitul net pe ultima lună, față de 100% în prezent.

Fii primul care comentează