Modernizarea dronelor rusești de atac a intrat într-o fază vizibilă, cu comunicații la bord capabile să formeze rețele dinamice și camere frontale care oferă „ochi” pe ultimii metri ai traiectoriei. Aceste dotări nu mai sunt improvizații izolate, ci tind să devină configurații folosite pe scară mai largă. În contextul regional, incidentul unei treceri de drone peste spațiul aerian polonez poate genera consecințe diplomatice rapide, în timp ce pe front apar tot mai multe indicii ale unei schimbări tactice: roiuri reziliente la bruiaj, capabile să-și mențină fluxul de date și să execute corecții vizuale chiar înainte de impact.

Modemurile capabile să creeze rețele „mesh” transformă roiul într-o infrastructură de comunicații în mișcare. Fiecare dronă poate funcționa ca un releu pentru celelalte, astfel încât legătura de date se propagă pe distanțe mai mari și rămâne operațională chiar dacă unele aparate sunt doborâte sau suferă interferențe. Camerele frontale montate în vârful fuselajului oferă o vedere înainte, permițând corecții de țintă în ultimul moment, inclusiv împotriva țintelor în mișcare sau în medii cu bruiaj intens.

Linia rusească cunoscută sub numele Geran provine din adaptări ale familiilor Shahed. Geran-1 corespunde dronelor de tip Shahed-131, cu anvergura de aproximativ 2,2 metri și lungimea de circa 2,6 metri, folosite ca vectori mai compacți. Geran-2 derivă din Shahed-136, platformă simplă, ieftină și relativ ușor de produs, folosită în număr mare pentru atacuri în roi. În 2025 au apărut indicii despre o variantă mai rapidă, neoficial numită Geran-3 și asociată cu versiuni propulsate reactiv.

Împreună, modemurile „mesh” și camerele frontale conturează o tactică orientată pe trei piloni: reziliență la bruiaj, volum de foc și precizie suficientă la cost scăzut. Rețeaua aeriană păstrează controlul și schimbul de date pe trasee sinuoase, în timp ce „ochiul” din bot ajustează lovitura când apărarea mai are foarte puțin timp să reacționeze. Pentru vecinătatea europeană, implicația e clară: nu mai este suficientă doar interceptarea clasică, cu interceptoare scumpe lansate împotriva unor platforme ieftine.

În concluzie, evoluția dronelor rusești de atac, cu modemuri „mesh” și camere frontale, ridică provocări strategice pentru sistemele de apărare. O tactică nouă pentru drone ieftine se conturează, bazată pe reziliență, volum și precizie suficientă la cost scăzut. Este esențială o abordare adaptată și informată pentru a face față acestor dezvoltări, menținând un nivel ridicat de vigilență și monitorizare a evoluțiilor în acest domeniu.