Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, solicită premierului Ilie Bolojan să ridice propunerea de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier, pentru a nu „compromite” relația României cu Statele Unite ale Americii.

„Pentru a evita compromiterea relației cu Statele Unite ale Americii și a preveni un dezastru diplomatic ireparabil cu partenerul nostru strategic, prim‑ministerul Ilie Bolojan trebuie să retragă imediat propunerea transmisă președintelui Nicușor Dan prin care o propune pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României! Cei care aspiră la funcții înalte în statul român trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că fiecare declarație iresponsabilă aruncată în spațiul public lovește direct interesele strategice ale României!” a scris Grindeanu marţi pe Facebook.

„Într-un Guvern deja saturat de voci anti‑americane și de critici la adresa administrației Trump, cum poate o astfel de numire să susțină și să credibilizeze demersurile României pe teme importante în raport cu aliatul transatlantic? Reamintesc Visa Waiver, un pas mult așteptat de toți românii! De aceea consider că această inițiativă a prim‑ministerului trebuie regândită urgent. Îi solicit partenerului de coaliție Ilie Bolojan să țină cont de poziția PSD și să retragă rapid propunerea de a o numi pe doamna Gheorghiu în această funcție de înaltă demnitate publică în statul român”, a adăugat Sorin Grindeanu, conform Agerpres.

Grindeanu susține că nu există „jumătăţi de măsură” pe acest subiect și că „PSD trebuie consultat în astfel de decizii”.

În februarie, după discuțiile tensionate din Oval Office dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Donald Trump și vicepreședintele american J.D. Vance, Oana Gheorghiu a publicat o serie de postări critice la adresa liderilor americani.

„Narcisismul, nebunia și impostura distrug lumea. Să slujești în fața unui dictator criminal și să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situație înseamnă să fii un caracter mizere­abil. Un caracter mizere­abil, care a ajuns să conducă o țară, cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunși la Casa Albă, tratează un om”, a scris Gheorghiu într‑una dintre postări.

În altă postare, aceasta a afirmat: „America este o țară măreață, condusă temporar de oameni mărunt‑nici”.

Linkuri interne relevante:



Sursa articol