Grindeanu explică de ce PSD a scăzut sub 20 % în sondaje: greșeli cu PNL și lipsa discuțiilor cu Victor Ponta

Președintele PSD, Sorin Grindeanu a declarat că două dintre erorile majore ale social-democraţilor, care au determinat scăderea în sondajele de opinie, au fost încrederea excesivă în cuvântul partidului rival PNL și lipsa unor discuții ample cu Victor Ponta pentru a-l convinge să nu candideze la prezidenţiale.

Grindeanu a fost interogat duminică, la Antena 3, despre motivul pentru care PSD a ajuns la un scor de sub 20 % în sondaje.

„Anul trecut (…) am crezut prea mult în cuvântul celor de la PNL. Am crezut că atunci când ne-am înţeles să avem liste comune, şi aşa am avut pentru europarlamentare, deşi noi nu prea voiam, şi toată lumea ne spunea, bă, dar de ce salvaţi voi… Pentru că eram într-o coaliţie asumată, am hotărât şi un calendar de alegeri, am hotărât când vor fi parlamentare, am hotărât că vom avea un candidat unic, cel care stă cel mai bine în sondaje şi lucrurile astea au fost hotărâte în coaliţie. Acea greşeală a fost una mare, pentru că din momentul în care s-au sucit şi nu au mai respectat ce s-au înţeles cu noi, a început o perioadă de vreo şase luni, după europarlamentare până în prezidenţiale şi parlamentare, din care şi PSD şi PNL au pierdut enorm, fiindcă s-a aruncat cu acuze fondate, nefondate, nici nu mai contează, a fost un circ timp de şase luni în care nu a câştigat nimeni. O greşeală enormă făcută şi de PSD şi de PNL. (…) Dacă e să vorbim de ultima perioadă, că aşa, istoric, sunt multe greşeli făcute de PSD, cred că PSD trebuia să aibă mai multe discuţii cu Victor Ponta în a nu candida”, a menţionat Grindeanu.

AGERPRES



Sursa articol