În fiecare an, în jurul datei de 22/23 septembrie, emisfera nordică marchează un fenomen fascinant: echinocțiul de toamnă. Ziua și noaptea au aproximativ aceeași durată, iar Soarele răsare și apune exact la est și vest, indiferent de latitudine. În 2025, acest moment magic va avea loc pe 22 septembrie, la ora 21:19 în România.

Echinocțiul de toamnă este un fenomen care are loc când Soarele se aliniază deasupra ecuatorului, fiind clipa rară în care ziua și noaptea sunt egale. În aceste ore, timpul pare să-și țină respirația: lumina și întunericul împart lumea în mod perfect, câte 12 ore fiecare. Termenul „echinocțiu” vine din francezul „équinoxe”, moștenit din latinul „aequinoctium”, combinând „aequus” – egal și „nox” – noapte.

După echinocțiu, emisfera nordică începe să primească mai puțină lumină directă. Totul se datorează înclinării axei Pământului și mișcării sale de revoluție în jurul Soarelui. Soarele urcă mai puțin pe cer, răsare mai târziu și apune mai devreme. Rezultatul? Zile tot mai scurte și nopți tot mai lungi. Acest fenomen continuă până în 21 decembrie, când are loc solstițiul de iarnă – ziua cea mai scurtă și noaptea cea mai lungă din an.

În satele românești, ziua de echinocțiu de toamnă era marcată prin obiceiuri menite să aducă belșug și protecție. Gospodarii băteau nucile și scuturau merii și gutuii pentru a aduna roadă bogată, pe masă se puneau mere, nuci și struguri, simboluri ale abundenței, se pregătea primul must din strugurii proaspăt culeși, semințele plantate acum erau considerate purtătoare de destin pentru recolta viitoare, părinții evitau să-și certe copiii, pentru a le asigura norocul și bunăstarea, gospodarii aprindeau focuri mici în grădini, pentru a alunga spiritele rele și a proteja pământul, la porți, tocurile ușilor sau la ferestre se puneau crenguțe de nuc, alun sau busuioc, pentru a ține bolile și energiile negative la distanță.

Superstițiile spuneau că cine trece singur prin păduri ori câmpuri în această zi riscă „să deranjeze spiritele toamnei”. În schimb, cine gusta din roadele simbolice era considerat binecuvântat pentru lunile care urmau. Echinocțiul ne amintește că timpul nu stă pe loc și că lumina și întunericul fac parte din același echilibru fragil. Este un moment de reflecție, de curățare a vechilor gânduri și obiceiuri și de reconectare cu natura.

În satele românești, echinocțiul de toamnă era văzut ca o poartă între lumi: între lumină și întuneric, între trecut și viitor. Răspunsul la întrebarea de ce iarna zilele devin mai scurte este simplu: emisfera nordică a Pământului se înclină departe de Soare, iar lumina ajunge mai puțin direct la noi. După echinocțiul de toamnă, natura intră în ritmul său de pregătire pentru repaus, iar tradițiile și simbolurile acestui prag de anotimp ne arată că schimbarea, oricât de întunecată ar părea, este întotdeauna urmată de lumină.

În concluzie, echinocțiul de toamnă ne amintește de armonia perfectă între axa Pământului, mișcarea sa în jurul Soarelui și ciclurile naturale care ne înconjoară. Este un moment magic care ne invită la reflecție, la curățare și la reconectare cu natura, și ne arată că schimbarea este o parte naturală a vieții. Prin urmare, este important să apreciem și să respectăm acest fenomen natural, și să ne pregătim pentru schimbările care vor veni.