Universitatea Craiova a făcut o surpriză plăcută unui mic suporter care a atras atenția în timpul meciului cu Hermannstadt din Liga 1. Copilul a afișat un mesaj prin care i-a cerut lui Mihai Rotaru, finanțatorul clubului, pixul cu care au fost semnate transferurile recente.

Mihai Rotaru a răspuns prompt cererii copilului, promițându-i că va primi tricoul purtat de Oleksandr Romanchuk în partida cu sibienii. Acesta a adăugat că nu poate oferi pixul deoarece speră să îl mai folosească vara aceasta.

Visul micuțului suporter s-a îndeplinit în scurt timp. Acesta a fost invitat la baza de antrenament a Universității Craiova, unde s-a întâlnit cu fundașul ucrainean Oleksandr Romanchuk. Jucătorul i-a înmânat copilului tricoul pe care se aflau semnăturile „leilor” din Bănie.

Universitatea Craiova a publicat o postare pe Facebook în care anunță îndeplinirea promisiunii față de micul suporter. „Promisiune alb-albastră onorată în cantonamentul Științei! Oleksandr Romanchuk i-a oferit astăzi tricoul său din meciul cu Hermannstadt lui Zian, «leuțul» care a atras toate privirile prin mesajul afișat în tribune”, a transmis clubul.

Gestul Universității Craiova și al lui Mihai Rotaru a arătat o legătură puternică cu suporterii și o atenție deosebită față de cei mai mici fani ai clubului.