Un botosanean a castigat peste 4,5 milioane de euro la Loto 6/49
Un norocos jucător din Botoșani a ridicat astăzi, 9 martie 2026, premiul fabulos de categoria I la Loto 6/49. Suma impresionantă, de 22.948.891,68 lei, echivalentul a peste 4,5 milioane de euro, a fost obținută la tragerea din 12 februarie a.c. Castigatorul, un barbat in jur de 50 de ani, a venit să-și revendice premiul după mai bine de o lună.
Zece ani de perseverență și aceleași numere
Potrivit informațiilor furnizate de Loteria Română, câștigătorul a jucat aceleași numere la Loto 6/49 timp de peste zece ani. Acesta a menționat că a avut convingerea fermă că într-o zi va fi recompensat pentru perseverența sa. Numerele norocoase, a precizat el, nu au o semnificație personală, fiind alese pur și simplu. Biletul câștigător a fost jucat online, pe platforma AmParcat.ro, și a inclus trei variante la Loto 6/49 și o variantă la Noroc.
Planuri de viitor și discretie
Câștigătorul, care activează în domeniul transporturilor, a ales să nu-și facă publică identitatea. Acesta a declarat că intenționează să investească o parte din sumă, fără a oferi detalii despre planurile sale concrete. Mesajul transmis de noul milionar este unul simplu și plin de speranță pentru ceilalți jucători: „Credeți, pentru că eu prin perseverență am reușit! Mult succes și tuturor reușită maximă!”.
Secretariatul General Comunicare și Registratură a emis un comunicat de presă în care a confirmat ridicarea premiului de către câștigător.

Fii primul care comentează