Un neurobiolog a schimbat modul în care înțelegem memoria. Eric Kandel a demonstrat că amintirile nu sunt doar impresii, ci modificări fizice ale creierului.

Eric Kandel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, a adus o contribuție majoră la neuroștiințe, demonstrând că memoria are o bază materială. Cercetările sale, realizate cu ajutorul unui melc marin, au evidențiat modul în care experiențele noastre modifică conexiunile dintre neuroni. Această descoperire a schimbat radical modul în care oamenii de știință înțeleg mecanismele memoriei.

Născut la Viena în 1929 și emigrat în Statele Unite în 1939 din cauza ascensiunii nazismului, Kandel și-a dedicat cariera studierii memoriei. El a pornit de la o întrebare fundamentală: „Ce este, din punct de vedere biologic, o amintire?” Nu era interesat de o locație a memoriei în creier, ci de modul în care o experiență devine parte din structura neuronală.

Modelul melcului marin și descoperirea mecanismelor memoriei

Pentru a cerceta acest fenomen, Kandel a folosit ca model experimental melcul marin Aplysia californica. Sistemul nervos al acestui animal este relativ simplu, cu aproximativ 20.000 de neuroni, comparativ cu miliardele de neuroni din creierul uman. Unii dintre acești neuroni sunt suficient de mari pentru a fi observați și înregistrați individual cu electrozi. Aceasta a oferit posibilitatea de a urmări în timp real ce se întâmplă între două celule nervoase în timpul procesului de învățare.

În anii ’60 și ’70, Kandel și echipa sa au studiat reflexul de retragere a branhiei la Aplysia, un răspuns la atingere. Ei au observat două fenomene importante: habituarea și sensibilizarea. Habituarea se manifesta prin diminuarea reacției la un stimul repetat, în timp ce sensibilizarea apărea atunci când stimulul era asociat cu o experiență neplăcută. Aceste modificări comportamentale au fost corelate cu schimbări măsurabile la nivelul sinapselor, demonstrând că experiența modifică modul în care celulele nervoase comunică.

Premiul Nobel și implicațiile descoperirilor

Studiile lui Kandel au arătat că învățarea pe termen scurt modifică temporar transmiterea sinaptică, în timp ce memoria pe termen lung implică transformări structurale, cum ar fi creșterea sau întărirea conexiunilor neuronale. „Învățarea pe termen scurt alterează eficiența transmiterii sinaptice prin mecanisme biochimice… în timp ce memoria pe termen lung implică transformări structurale, precum creșterea sau întărirea legăturilor dintre neuroni,” explica savantul.

Descoperirile lui Kandel au avut implicații majore și pentru înțelegerea bolilor neurodegenerative, precum Alzheimer. În aceste afecțiuni, pierderea memoriei este asociată cu degradarea sinapselor și cu afectarea mecanismelor moleculare implicate în consolidarea lor. Înțelegerea modului în care memoria se formează și este stocată în creier oferă perspective valoroase pentru dezvoltarea de noi tratamente.