În perioada 14‑18 octombrie 2025, Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a condus delegaţia României la reuniunea anuală a FMI și a Grupului Băncii Mondiale organizată la Washington, DC, conform unui comunicat de presă al instituţiei citat de Agerpres.
Programul vizitei a cuprins numeroase evenimente și întâlniri de nivel înalt, menite să consolideze parteneriatul economic cu Statele Unite ale Americii. Discuţiile s-au axat pe promovarea progreselor României în consolidarea fiscală și pe poziţionarea ţării ca hub economic regional și factor de stabilitate în Europa de Sud‑Est. Ministrul Finanțelor a reafirmat rolul României ca pilon de stabilitate pentru securitatea transatlantică, prin politici fiscale prudente și un mediu predictibil pentru investiţii.
Potrivit sursei citate, una dintre cele mai importante întâlniri ale ministrului în Washington a fost cea cu reprezentantul preşedintelui Trump pentru Parteneriate Globale, Paolo Zampolli, și cu Trezorierul Statelor Unite, Brandon Beach. Alexandru Nazare a dezbătut împreună cu aceşti parteneri oportunităţi strategice de investiţii americane în economia românească, punând accent pe sectoarele energiei și infrastructurii.
“Am transmis, atât emisarului preşedintelui Trump, cât şi trezorierului Statelor Unite, mesajul că România vizează consolidarea parteneriatului economic dintre cele două state prin investiţii strategice şi consistente, care să asigure beneficii clare ambelor părţi. De asemenea, că România este pregătită să îşi pună în valoare într-un mod avantajos oferta economică, schimbând strategia pentru a fi proactivă în atragerea de investiţii străine”, a declarat Nazare în comunicat.
De asemenea, ministrul a purtat o discuţie de nivel înalt cu reprezentanţi ai administraţiei Trump.
În cadrul întâlnirii cu Jarrod Agen, director executiv al Consiliului Naţional pentru Dominanţă Energetică al SUA, şeful finanţelor a subliniat ambiţia României de a deveni hub energetic regional, prin proiecte strategice precum Neptun Deep (retehnologizarea reactoarelor de la Centrala Nucleară Cernavodă) și prin creşterea volumelor de gaze transportate în cadrul Vertical Gas Corridor. “România nu este doar o verigă din aşa numitul Coridor Vertical, ci este co‑iniţiator al acestui proiect complex, care în perioada următoare poate deveni un pilon important al securităţii energetice din Europa de Sud‑Est”, se precizează în comunicat.
Disţiile cu preşedintele Exim Bank US, John Jovanovic, s‑au concentrat pe identificarea de noi proiecte economice bilaterale și pe implementarea cu succes a celor aflate în derulare, în vederea consolidării parteneriatului româno‑american în zona de energie și investiţii.
Delegaţia României a propus întărirea relaţiei cu Exim Bank US prin construirea unui portofoliu comun de proiecte care să vizeze securitatea energetică, implicând companii americane în investiții majore.

Fii primul care comentează