Analiză | Transport public | Jurnalism

Există o cifră pe care Cătălin Doscaș o menționează în treacăt în articolul său despre STB, fără să-i acorde importanța cuvenită: 1,4 miliarde de lei. Atât datorează Societatea de Transport București către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

1,4 miliarde de lei. Să punem această cifră în perspectivă:

Este echivalentul a aproximativ 280 de milioane de euro.

Este mai mult decât bugetul anual al unor orașe mari din România.

Este o sumă care, dacă nu este gestionată cu înțelepciune, poate duce compania direct în insolvență.

O datorie ignorată, o criză amplificată

În articolul BdB, această cifră apare doar la final, aproape ca o notă de subsol. În schimb, cuvântul „criză” este folosit de șase ori, „tăieri” de patru ori, „panică” de două ori. Mesajul este clar: ceea ce contează nu este contextul economic real, ci efectul emoțional asupra cititorilor.

E o tehnică veche de manipulare jurnalistică: se creează o stare de alertă în jurul unor măsuri administrative normale, ignorând complet cauzele care au dus la acele măsuri. Cititorul rămâne cu impresia că niște „șefi răi” taie salarii de dragul de a tăia, fără să înțeleagă că aceste tăieri sunt singura alternativă la faliment.

Ce-ar însemna să vorbim serios despre datorie

Un jurnalism responsabil ar fi explicat publicului câteva lucruri simple:

O companie cu datorii de 1,4 miliarde de lei nu poate continua să funcționeze ca și cum nimic nu s-ar întâmpla.

Reducerea cheltuielilor este prima măsură pe care o ia orice companie aflată în dificultate financiară.

Personalul esențial – șoferii, vatmanii, mecanicul – a fost protejat de tăieri tocmai pentru a menține funcțional transportul.

Economia de 7,3 milioane de lei lunar din reducerea programului personalului administrativ este vitală pentru supraviețuirea companiei.

Transformarea posturilor de conducere în posturi de execuție este o practică standard, menită să păstreze expertiza.

Niciunul dintre aceste aspecte nu este explicat în articolul lui Doscaș. În schimb, cititorii sunt invitați să se revolte împotriva unor măsuri pe care, dacă le-ar înțelege cu adevărat, probabil le-ar accepta ca necesare.

Doscaș știe, dar alege să nu spună

Cătălin Doscaș nu este un jurnalist începător. Are 30 de ani de experiență în presă. A acoperit domeniul economic, știe să citească un bilanț, știe să pună cifrele în context. Atunci când alege să ignore sistematic acest context, nu o face din necunoaștere, ci din calcul.

Știe că un articol care explică sobru datoria de 1,4 miliarde și măsurile necesare de redresare nu va strânge multe click-uri. Știe că un articol care vorbește despre „scheme”, „manevre” și „directori care rămân conectați la buget” va fi distribuit intens pe rețelele sociale.

Prețul senzaționalului

Problema e că senzaționalul are un preț. Și acest preț este plătit de toți: de angajații STB, care sunt stresați inutil; de conducerea companiei, care trebuie să gestioneze o criză mediatică pe lângă cea financiară; de bucureșteni, care primesc o informație deformată despre un serviciu public esențial.

Poate că, data viitoare când Cătălin Doscaș va scrie despre STB, ar fi bine să înceapă articolul cu cifra 1.400.000.000. Și să explice ce înseamnă ea cu adevărat. Nu pentru click-uri, ci pentru adevăr.

Surse: Buletin de București | STB SA | Primăria Municipiului București

Acest articol reprezintă o analiză editorială bazată pe informații publice.