Deplasarea militară a Statelor Unite lângă Venezuela, inițiată în urmă cu patru luni, a determinat regimul chavist să adopte o strategie de rezistență inspirată din experiența războiului din Vietnam. Analiza academică a profesorului Colette Capriles și declarațiile oficiale ale lui Diosdado Cabello indică un plan de „război asimetric” menit să obosească și să descurajeze un eventual atac american.

Strategia de rezistență asimetrică

Profesorul Colette Capriles, membră a Academiei de Științe Politice și Sociale din Venezuela, explică că guvernul Maduro recunoaște imposibilitatea de a învinge practic Statele Unite, dar subliniază că se poate „rezista și se poate să se creeze un cost suficient pentru agresor”. Principalul element al strategiei constă în:

  • acțiuni de hostigament continuu;
  • utilizarea rețelelor de militanți locale;
  • menținerea „principiului de a nu lăsa inamicul să doarmă”.

Aceste tactici se aliniază cu modelul de război de rezistență utilizat de Vietnam între 1955‑1975, pe care regimul chavist îl menționează explicit în discursurile oficiale.

Rolul militanței în planul de apărare

Guvernul susține că aproximativ 8,2 milioane de cetățeni, de la tineri până la persoane în vârstă de 80 de ani, au fost înrolați în *Milicia* – o componentă civilă a forțelor armate. Potrivit Capriles, însă, „liczba de militanti necesari pentru a susține o rezistență asimetrică este foarte mică”. Caracteristicile principale ale grupurilor de militanți includ:

  • instruire limitată, dar orientată spre supraveghere și colectare de informații;
  • funcționarea ca „unități de vigilenta politică” în comunități;
  • pregătirea pentru eventuale „momente de violență politică”.

Aceste structuri ar trebui să asigure comunicații rapide între cartiere, monitorizând cine intră și cine iese din zona respectivă.

Contextul geopolitic și operațiunea Lanza del Sur

În aprilie 2024, Washington a anunțat „Operațiunea Lanza del Sur”, justificată prin lupta împotriva traficului de droguri și prin posibilitatea unor atacuri terestre sau maritime asupra teritoriului venezuelean. Prezența navala americană în Caraibe a crescut semnificativ, urmărind să exercite presiune asupra guvernului Maduro și să restricționeze fluxurile de combustibil și provizii.

Această amenințare a intensificat discursul oficialist, care leagă deplasarea militară a Statelor Unite lângă Venezuela de necesitatea unei „rezistențe active și prelungite”. În acest cadru, se accentuează ideea că „armele le are poporul”, un mesaj menit să mobilizeze susținătorii partidului.

Implicații pentru regimul și opoziția

După alegerile prezidențiale din 2024, în care Nicolas Maduro a fost proclamat câștigător pentru al treilea mandat, autoritățile au fost nevoite să sublinieze că legitimitatea populară este „fragilizată”. Strategia de rezistență oferă însă o oportunitate de:

  • reconsolidarea narativului anti-imperialist;
  • coeziune internă a structurilor de sprijin politic;
  • pregătire pentru scenarii în care opoziția ar prelua puterea.

În același timp, analiza Capriles evidențiază o deconectare a majorității populației, care rămâne concentrată pe supraviețuirea economică și nu manifestă un impuls politic semnificativ.

Concluzie
Strategia chavistă de rezistență, inspirată din Vietnam și adaptată la contextul actual al deplasării militare a Statelor Unite lângă Venezuela, urmărește să crească costurile unui eventual conflict și să mențină controlul politic intern. În timp ce discuțiile despre „războiul asimetric” continuă să domine discursul oficial, realitatea economică a populației rămâne prioritară. Monitorizarea evoluțiilor din Caraibe și a reacțiilor interne rămâne esențială pentru înțelegerea pe termen lung a acestei dinamici geopolitice.