Echipa de fotbal FCSB se pregătește să înfruntă pe Drita, în manșa a doua a turului trei al Europa League. Mijlocașul Adrian Șut a declarat că echipa sa este concentrată la maxim pentru a obține calificarea în play-off-ul Europa League.

„Este un meci important, ne poate ajuta să intrăm într-o grupă europeană, ăsta este primul obiectiv. Suntem focusați să obținem un rezultat bun aici, pentru a ne califica”, a spus Adrian Șut.

El a mai adăugat că echipa sa a analizat greșelile din meciul tur și speră să nu le repete. „Am încercat să pregătim destul de bine acest meci. Noi încercăm de la meci la meci să nu primim gol, dar uneori nu îți reușește. Cred că o să fim mai motivați și mai concentrați începând de mâine”.

Adrian Șut a subliniat importanța calificării în Europa League și a declarat că echipa sa nu se gândește la o eventuală calificare în Conference League. „Noi vrem să dăm tot ce avem mai bun, să ne calificăm. Nu ne gândim că mai avem o șansă în Conference League, nu există asta. Am avut un prim obiectiv, Champions League-ul, nu am reușit să îl îndeplinim. Acum vom încerca să ne calificăm în Europa League”.

Meciul dintre Drita și FCSB va avea loc joi, la Priștina, și va fi transmis în direct pe DGS 1.