
Oana Ţoiu, Ministrul Afacerilor Externe, comunică faptul că se lucrează pe toate nivelurile pentru a face posibilă aderarea României la programul Visa Waiver, avansând că situația este mult mai promițătoare comparativ cu perioada precedentă.
„În acest moment, una dintre prioritățile noastre este aderarea la programul Visa Waiver. Avem mult de muncă în acest sens, dar suntem într-o poziție mult mai favorabilă decât în urmă cu câteva luni,” a precizat ministrul duminică, în cadrul unui interviu difuzat de TVR Info, conform Agerpres.
„România are dreptul de a face parte din programul Visa Waiver. Nu este viabil ca o țară membră a spațiului Schengen să nu fie în același timp și parte a programului Visa Waiver, un aspect care nu privește doar interesul României. Aderarea la Visa Waiver ar aduce un plus în ceea ce privește creșterea numărului de turism, reprezentând totodată un interes pentru Statele Unite ale Americii. La nivel instituțional, angajamentul nostru constă în a lucra la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Cancelariei, Ministerului Afacerilor Externe, al Ambasadei, precum și în a urmări cu atenție acest aspect la nivelul președinției. În ciuda numeroaselor declarații optimiste făcute de-a lungul anilor despre posibilitatea aderării la Visa Waiver, consider totuși că ar fi potrivit să comunicăm public progresul doar în momentul finalizării acestuia. Se lucrează pe toate fronturile, dar permiteți-mi să vă anunțăm progresul odată ce acesta este finalizat, pentru că Românii au auzit deseori anunțuri premature despre aderarea țării noastre la Visa Waiver,” a adaugat Oana Ţoiu.
Fii primul care comentează