Vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a țării în primele zile ale lunii septembrie, inclusiv în București, și se va răci față de zilele precedente, însă ulterior va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile vor urca spre sfârșitul săptămânii viitoare până la 36 de grade Celsius, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie.
În intervalul 31 august – 1 septembrie, vremea va fi în general instabilă, iar în vestul, sudul și centrul țării se va răci semnificativ față de ziua precedentă, în timp ce în est și sud-est se va menține călduroasă după-amiaza, cu disconfort termic ridicat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 31 de grade, mai ridicate în centrul și sudul Moldovei, în estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei, până la 33 – 34 de grade.
În București, vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice vor scădea față de ziua anterioară, Cerul va avea înnorări, mai accentuate după-amiaza, când vor fi perioade cu averse posibil moderate cantitativ și descărcări electrice.
În perioada 2 septembrie – 3 septembrie, vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă în orele amiezii în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară și cu disconfort termic în creștere în Banat și sudul Munteniei.
Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, în perioada 3 septembrie – 4 septembrie, local caniculară și cu disconfort termic ridicat în regiunile sudice și sud-estice.
În Capitală, vremea va deveni caniculară cu disconfort termic ridicat după-amiaza, cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara și noaptea când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice.
Pentru intervalul 4 septembrie – 7 septembrie, meteorologii prognozează o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării, pe arii restrânse caniculară în sud-vest și sud, mai ales spre finalul intervalului.
Pe baza prognozelor meteorologice, se poate concluziona că vremea va fi în general instabilă și călduroasă, cu temperaturi maxime ce pot ajunge până la 36 de grade Celsius.

Fii primul care comentează