Bucăți din istorie: Directorul Muzeului, despre autenticitatea coifului de la Coțofenești
Directorul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Cornel Constantin Ilie, a oferit detalii despre coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice recuperate. Acesta a subliniat că specialiștii instituției nu au nicio îndoială cu privire la autenticitatea artefactelor. Declarațiile vin în contextul informațiilor apărute în presa olandeză privind modul în care a fost găsit coiful.
Întrebat despre aceste informații, Cornel Constantin Ilie a precizat că nu poate oferi detalii, deoarece acestea țin de ancheta autorităților. „Astea sunt zvonuri pe care eu nu le pot confirma. Poate la un moment dat autoritățile, cei care s-au ocupat de caz, le vor putea confirma. Dar asta nu este treaba mea acum”, a declarat directorul MNIR.
Confirmarea autenticității prin analize minuțioase
Conform directorului, coiful și brățările dacice au fost supuse unor analize detaliate. Acestea au inclus verificări microscopice și comparații cu datele existente anterior furtului. Rezultatele au condus la concluzia că artefactele sunt originale.
„Ceea ce vă pot spune, că din punctul nostru de vedere, al profesioniștilor, noi nu avem în momentul de față absolut nicio îndoială că aceste obiecte sunt obiectele originale”, a explicat Cornel Constantin Ilie. Verificările au inclus inclusiv procesul de restaurare al obiectelor.
Un detaliu sugestiv: urmele restaurării
Un element care susține autenticitatea coifului este legat de urmele unei restaurări mai vechi. Directorul MNIR a prezentat o bucată de obrăzar care s-a desprins în trecut. Această zonă, care prezintă urmele intervenției, se potrivește perfect cu zona restaurată, demonstrând că artefactul este cel original.
„Și vă dau doar un singur element care să vă convingă, că deja s-a mai vorbit despre obiecte ca fiind copii sau ce se mai vehiculează, este deja absurd. Acea bucată de obrăzar care s-a desprins atunci când a fost scos din vitrină, scăpat din mână, ce s-a întâmplat cu el, deci s-a desprins pe urma veche de restaurare”, a adăugat acesta. Directorul muzeului a subliniat că ar fi imposibil ca o replică să reproducă chiar și aceste detalii specifice.
Coiful de la Coțofenești, alături de cele două brățări dacice, reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural românesc.

Fii primul care comentează