Conform Descopera: Descoperirea arheologică a creierelor umane conservate în condiții remarcabile, unele vechi de până la 10.000 de ani, a pus cercetătorii în fața unei enigme științifice. Modul în care acest țesut fragil, asemănat de neurochirurgul Katrina Firlik cu tofu foarte moale, reușește să sfideze timpul, în timp ce restul corpului se descompune, a fost subiectul unei noi cercetări.

Condiții specifice pentru conservarea creierului

Până de curând, se credea că țesutul cerebral, extrem de umed și moale în timpul vieții, se degradează rapid după moarte. Totuși, descoperiri arheologice frecvente de creiere perfect conservate, chiar și fosile de pești vechi de 300 de milioane de ani sau artropode preistorice, au contrazis această ipoteză. Un studiu din 2024, care a analizat peste 4.000 de creiere umane din situri arheologice, a concluzionat că, în anumite circumstanțe, creierul poate fi ultimul țesut moale care supraviețuiește. Cercetătorii au identificat peste 1.300 de cazuri în care creierul a fost singurul țesut moale păstrat în morminte umede și sărace în oxigen, restul corpului reducându-se la schelet.

Mecanismul chimic al conservării

Pentru a înțelege acest fenomen, o echipă de cercetători din Marea Britanie și Danemarca a desfășurat un experiment pe 72 de șoareci masculi. Cadavrele au fost îngropate în nisip și expuse la diferite niveluri de umiditate și oxigen. Analizând creierele la intervale regulate prin proteomică, o metodă de identificare a proteinelor, oamenii de știință au constatat că lipsa oxigenului este factorul determinant. În mediile bogate în oxigen, proteinele se degradează rapid. În schimb, în condiții de umiditate și oxigen scăzut, un anumit grup de proteine, rezistente la descompunere, se păstrează. Surprinzător, aceleași reacții chimice care în mod normal duc la degradarea țesutului cerebral, în acest context, stabilizează proteinele și permit conservarea lor pe parcursul a sute de ani.

Aceste mecanisme de stabilizare a proteinelor au fost observate și în cazul îmbătrânirii creierului uman și în anumite boli neurodegenerative, unde contribuie la conservarea proteinelor patologice. O înțelegere mai profundă a acestor procese biochimice ar putea oferi explicații atât pentru descoperirile arheologice, cât și pentru progresele în cercetarea neurologică. Studiul a fost publicat în Journal of Proteome Research.

Sursa: Descopera