Ministra Mediului, Diana Buzoianu, propune înăsprirea pedepselor pentru distrugerea spațiilor verzinn
Tăierea sau distrugerea arborilor ar putea deveni infracțiune, inclusiv pe proprietăți private, dacă este afectată o suprafață mai mare de un hectar, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență. Fapta ar urma să fie sancționată penal, inclusiv cu închisoarea. Inițiativa vine ca răspuns la situații precum cea din Parcul IOR, unde defrișările au fost masive în ultimii ani. Proiectul este în prezent în procedura de avizare la celelalte ministere.

„masacrul” din parcul ior

Distrugerea vegetației din zona retrocedată a Parcului IOR a început în 2022. Incendierea și otrăvirea arborilor au fost primele semne ale acestei acțiuni. Ulterior, au urmat tăieri ilegale, pedepsite cu amenzi derizorii. Cetățenii s-au organizat în ture de veghe și au protestat, însă distrugerea a continuat. Vegetația de pe terenul retrocedat a dispărut aproape complet.

Lupta pentru salvarea parcului este continuată în instanță de Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan. Aceștia au atacat decizia de retrocedare a Primăriei Capitalei. Situația a generat numeroase controverse și a scos în evidență necesitatea unor măsuri mai ferme pentru protejarea spațiilor verzi.

Exproprieri cu probleme financiare?

Primarul General Ciprian Ciucu a reacționat la proiectul de hotărâre pentru exproprierea zonei retrocedate din Parcul IOR. Edilul a declarat că Primăria Capitalei nu are banii necesari pentru a expropria cele 12 hectare. Ciucu a promis că va căuta o soluție pentru recuperarea etapizată a terenului. Această propunere a fost prezentată încă din timpul campaniei electorale.

Primarul General a menționat că, la momentul actual, Primăria nu are bani nici măcar pentru exproprierile necesare pentru lărgirea Bulevardului Dimitrie Pompeiu. El a adăugat că va discuta cu consilierii generali despre găsirea unei soluții pentru recuperarea treptată a zonei retrocedate din Parcul IOR, parcelă cu parcelă.

„Ok, hai să expropriem. De unde bani? Noi acum nu avem bani acum să expropriem pentru Pompeiu, care este o urgență. O să gândim ceva, pe modelul de la Sectorul 6, parcul de la Sere (Serele Militari – n.r.), unde am putut să expropiem ceva pentru parc. O să gândim ceva, să expropiem în timp, o bucățică, astfel încât să fie gestionabil bugetar. Dar să facem o expropiere totală, să dăm 60 de milioane de euro, nu avem cum”, a declarat Ciprian Ciucu.

Procesul IOR poate continua. Instanța a respins cererea de înlăturare a judecătorului depusă de avocații lui Petre Băjenaru.