Un medic neurochirurg din Constanța, trimis în judecată pentru înșelăciune

Un medic neurochirurg din Constanța a fost trimis în judecată de procurori pentru înșelăciune. Acuzațiile se referă la fapte petrecute în noiembrie 2022. Doctorul este acuzat că ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Detalii despre acuzațiile aduse medicului

Conform anchetei, Ștefan Mindea este acuzat că ar fi prezentat în mod eronat o intervenție chirurgicală, numită „ULTRA”. Scopul ar fi fost să convingă un pacient să accepte tratamentul într-o clinică privată din Constanța. Procurorii susțin că, pentru a-și crește credibilitatea, medicul ar fi invocat titluri academice pe care nu le deținea.

Este vorba, printre altele, despre titlul de profesor universitar la Universitatea Stanford. De asemenea, medicul ar fi pretins că este coordonator al unui departament de neurochirurgie din cadrul aceleiași instituții. În realitate, procedura efectuată nu ar fi corespuns descrierii inițiale, spun anchetatorii.

În plus, medicul este acuzat că ar fi vândut pacientului o membrană biologică la un preț supradimensionat. Produsul, prezentat ca fiind ”indispensabil” pentru tratament, ar fi fost vândut la un preț de 21.316 lei, în timp ce valoarea de piață era mult mai mică.

Informații false privind procedurile medicale

Procurorii susțin și că pacientului i-au fost oferite informații eronate despre o procedură de infiltrații. Medicul ar fi declarat că aceasta se realizează sub ghidaj tomografic în timp real, cu o rată de succes ridicată. Ancheta arată că infiltrațiile nu au fost efectuate sub scanare în timp real.

Mai mult, șansele de succes ar fi fost mult mai mici decât cele susținute de medic. Procurorii menționează că suma plătită de pacient pentru infiltrații a fost de 5.250 de lei. Prețul membranei biologice, Lyoplant, a fost de 21.316 lei.

Reacția medicului ștefan mindea

Ștefan Mindea a negat acuzațiile, susținând că pacientul a fost informat corect. El a precizat că pacientul a semnat consimțământul informat și că decizia de a urma tratamentul i-a aparținut. Medicul a subliniat că în medicină există alegere informată, nu constrângere.

„Un rezultat diferit nu înseamnă înșelăciune, un rezultat diferit nu înseamnă malpraxis”, a declarat medicul. Ștefan Mindea a menționat că pacientul a venit la Constanța din proprie inițiativă. El căuta tratamente neurochirurgicale avansate. Medicul a adăugat că activitatea sa profesională nu poate fi redusă la un singur caz. El a atras atenția asupra riscului generalizărilor.

„Medicina nu se judecă în presă precum dorește un pacient, ci prin fapte, știință și în instanță”, a mai transmis Ștefan Mindea.

Sursa: Adevărul