Fermierii și antreprenorii din industria alimentară, invitați să acceseze fonduri europene pentru energie regenerabilă

Fermierii și antreprenorii români din sectorul agroalimentar pot accesa noi fonduri europene de până la 20 de milioane de euro fiecare, pentru a-și instala panouri solare. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), din subordinea Ministerului Agriculturii, a publicat proiectul de ghid al solicitantului pentru schema de ajutor. Acesta vizează sprijinirea investițiilor în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, pentru autoconsum.

Cum pot beneficia firmele de fondurile europene

Proiectul de ghid a fost publicat vineri, iar perioada de consultare publică este de 15 zile calendaristice, începând cu data de 2 aprilie 2024. Cei interesați pot transmite propuneri sau observații pe adresele de e-mail elena.filip@madr.ro și relatiiinstitutionale@afir.ro. Schema de energie 2026 are un buget total de 200 de milioane de euro, din Fondul pentru Modernizare. Banii sunt alocați de Uniunea Europeană prin sistemul european de tranzacționare a certificatelor de emisii (EU ETS).

Fermele și firmele din sectorul de procesare agroalimentară vor putea accesa ajutoare 100% nerambursabile pentru panouri fotovoltaice, cu sau fără baterii, pentru consumul propriu. Alocarea financiară este împărțită egal între componenta pentru capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW și cele mai mari de 1 MW. Valoarea ajutorului de stat acordat va fi 100% nerambursabilă, în limita a 650.000 de euro/MW pentru capacități de până la 1 MW inclusiv și de 550.000 de euro/MW pentru capacități mai mari de 1 MW.

Finanțarea se acordă în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita a 20 de milioane de euro pe beneficiar. Solicitanții pot depune mai multe proiecte, dacă investițiile vizează locuri de producție diferite, cu încadrarea în limita sumei menționate.

Cine sunt beneficiarii eligibili și ce pot finanța

Beneficiarii eligibili prin schema de energie sunt întreprinderile din sectorul agricol sau al industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, dar și organizațiile din domeniul îmbunătățirilor funciare. Prin intermediul acestei scheme de sprijin, se finanțează proiectele care au ca obiectiv realizarea capacităților noi de producere a energiei electrice pentru autoconsum (sub sau peste 1 MW) din surse solare, cu sau fără stocare.

Fondurile sunt puse la dispoziție prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar administratorul schemei este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. În sesiunile anterioare ale acestei scheme, solicitările de finanțare au cumulat peste 500 de milioane de euro, din care au fost contractați peste 228 de milioane de euro pentru finanțarea a 1.100 de investiții.

Sursa: StartupCafe