Conform Descopera: Verificarea identității digitale, de la selfie la cipul din buletin, a devenit un proces complex, esențial în tranzacțiile online și în accesarea serviciilor. Când aplicația bancară vă cere să vă mișcați capul în fața camerei pentru a deschide un cont, sistemul încearcă să stabilească dacă în fața sa se află o persoană reală, prezentă în acel moment, nu o simplă fotografie sau o reproducere. Această provocare, cunoscută sub numele de detecție de vivacitate, este crucială în securitatea biometriei.

Ce caută, de fapt, sistemul de verificare

Metodele de detecție de vivacitate se împart în două categorii principale. Prima, cea pasivă, nu necesită acțiuni suplimentare din partea utilizatorului. Sistemul analizează proprietăți fizice ale imaginii care diferențiază o față umană de o reproducere. Pielea, de exemplu, reflectă lumina diferit față de hârtie sau sticlă, având o dispersie sub suprafață care lipsește materialelor plate. De asemenea, analizează efecte subtile precum tiparul de interferență moare, invizibil ochiului, sau variații minuscule ale culorii pielii datorate circulației sanguine (fotopletismografie de la distanță). Mișcarea capului generează un efect de paralaxă, unde punctele mai apropiate de cameră se deplasează mai mult decât cele îndepărtate, un detaliu absent la fotografiile statice.

A doua categorie este cea activă. În acest caz, sistemul solicită utilizatorului să efectueze anumite acțiuni, cum ar fi clipitul, întoarcerea privirii sau citirea unui număr afișat pe ecran. O altă metodă activă utilizează ecranul telefonului ca sursă de lumină, proiectând secvențe de culori și analizând modul în care acestea se reflectă pe față, diferențiind astfel o suprafață tridimensională de una plană.

Provocările actuale în securitatea digitală

Problema verificării identității digitale a cunoscut evoluții semnificative, iar metodele tradiționale încep să întâmpine noi provocări. Modelele generative de inteligență artificială au devenit capabile să creeze chipuri sintetice animate în timp real, mimând clipitul și mișcarea capului, ceea ce slăbește eficacitatea metodelor active. Mai gravă este problema atacurilor prin injecție, în care un atacator introduce direct în aplicație un flux video fabricat, ocolind complet analiza fizică a scenei. Acest tip de atac modifică fundamental întrebarea: nu mai este suficient să verificăm dacă imaginea este a unui om viu, ci și dacă semnalul provine de la camera dispozitivului.

Soluțiile pentru acest gen de atac implică acum verificarea integrității aplicației și a dispozitivului, detectarea camerelor virtuale și analiza coerenței temporale a fluxului video, precum și atestarea criptografică a sursei. Este o problemă de proveniență a semnalului, nu doar de percepție vizuală. Standardele internaționale, cum ar fi ISO/IEC 30107-3, au fost extinse pentru a include testarea împotriva materialelor generate artificial și a injecțiilor de flux.

Cipul din noua carte de identitate: securitate prin criptografie

Pe de altă parte, securitatea documentelor de identitate fizice a avansat considerabil. Cartea electronică de identitate emisă în România include un cip conform standardelor ISO/IEC 7816 și ISO/IEC 14443, integrat și în pașapoartele biometrice conform standardului ICAO 9303. Cipul este certificat EAL6+ conform Common Criteria. Citirea datelor de pe cip nu se poate face fără consimțământul titularului. Pentru a iniția o sesiune de citire, terminalul necesită o cheie derivată din datele tipărite pe document, fie prin citirea optică a zonei MRZ, fie prin introducerea manuală a unui cod. Ulterior, se stabilește un canal criptat.

Datele de pe cip sunt semnate digital de statul emitent. Verificarea acestei semnături permite oricărui terminal să confirme autenticitatea și integritatea informațiilor. Un al doilea nivel de securitate, autentificarea cipului, asigură prin schimb criptografic că microcipul este original. Datele biometrice, precum imaginea facială și amprentele, se află într-o partiție protejată suplimentar prin Extended Access Control și sunt accesibile doar autorităților desemnate, precum poliția sau cele de frontieră. Aplicațiile bancare, de exemplu, nu pot accesa amprentele stocate pe cipul din buletin.

Astfel, deși autenticitatea documentului poate fi dovedită cu certitudine matematică, prin verificarea semnăturii statului emitent, probarea identității persoanei în fața camerei rămâne o problemă de probabilitate, bazată pe analiza semnalelor fizice și a provenienței acestora. Documentul atestă documentul, dar persoana necesită o verificare separată.

Sursa: Descopera