Conform Descopera: Misterul fețelor lunii, elucidat prin analiza rocilor lunare

O analiză aprofundată a rocilor aduse de misiunea chineză Chang’e-6 pare să fi dezlegat enigma diferențelor izbitoare dintre cele două emisfere ale Lunii. Conform unui studiu condus de profesorul Hejiu Hui de la Universitatea din Nanjing, publicat în revista National Science Review, mișcările masive de magmă, generate de atracția gravitațională terestră, ar fi modelat suprafața satelitului nostru natural în urmă cu miliarde de ani.

Fața vizibilă a Lunii este caracterizată de câmpuri extinse de bazalt vulcanic închis la culoare și de o concentrație ridicată de elemente rare și fosfor (KREEP). În contrast, fața ascunsă este dominată de munți vechi, intens craterizați, cu o scoarță mult mai groasă și foarte puține zone vulcanice.

Comparații cheie între probele lunare

Prin compararea rocilor colectate de Chang’e-6 de pe fața ascunsă cu mostrele aduse de misiunile Apollo și Chang’e-5 de pe fața vizibilă, cercetătorii au descoperit o similitudine remarcabilă la nivelul mantalei. Bazaltele de pe ambele emisfere prezintă compoziții chimice similare în profunzime, sugerând că procesul inițial de cristalizare a oceanului de magmă lunară (LMO) s-a desfășurat omogen în mantaua interioară, conform informațiilor publicate pe Sciencedaily.

Cu toate acestea, diferențele majore se manifestă la nivelul scoarței. Probele provenite de pe fața ascunsă conțin o concentrație mai mare de magneziu. Rocile din seria Mg din această regiune prezintă cantități extrem de scăzute de elemente rare și rapoarte toriu-samariu diferite față de probele aduse de misiunile Apollo.

Modelul circulației magmei lunare

Echipa de cercetători a propus un model explicativ bazat pe faza în care Luna a devenit blocată mareic față de Pământ. Forțele gravitaționale exercitate de Terra, care era mult mai aproape în acea perioadă, ar fi generat o încălzire mai intensă pe fața vizibilă a Lunii.

Această diferență de temperatură ar fi declanșat o circulație orizontală la scară largă a magmei topite din interiorul Lunii. Masele de magmă mai fierbinți ar fi transportat materialele bogate în magneziu către fața ascunsă, contribuind la îngroșarea scoarței în această regiune. Ultimele lichide reziduale bogate în KREEP s-ar fi concentrat masiv pe fața vizibilă. Acest mecanism explică uniformitatea chimică a mantalei lunare și asimetria geologică remarcată la nivelul scoarței.

Sursa: Descopera