Creierul adolescentin: Cât de „neformat” este, de fapt?

Bucuria și drama adolescenței, cu deciziile lor uneori surprinzătoare, au primit adesea o justificare simplă: „Ce vrei, creierul lui nu e format încă”. Afirmația, devenită un fel de mit modern, sugerează că maturitatea deplină neurologică se atinge abia după vârsta de 25 de ani. Dar oare cât de veritabilă este această ”faptă științifică”, invocată de părinți, tineri și chiar în instanțele de judecată? Noile cercetări sugerează că simplificarea este atât de mare încât a transformat un proces complex într-o generalizare eronată.

Cum a apărut mitul „vârstei de 25 de ani”

Totul a început cu studii de imagistică cerebrală realizate la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000. Cercetătorii scanau creierele copiilor și adolescenților, observând modificările în timp. Datele obținute se opreau în jurul vârstei de 20 de ani, ceea ce a dus la estimarea că dezvoltarea s-ar putea încheia pe la mijlocul deceniului al treilea de viață. Cu timpul, această estimare a fost preluată și repetată, transformându-se într-o credință larg acceptată.

Dr. Kate Mills, cercetător în neuroștiințe, mărturisește că și ea se întreabă cum s-a ajuns la cifra magică 25. Larry Steinberg, un cercetător respectat în domeniul dezvoltării adolescenților, a sugerat că numărul respectiv a ajuns în cultura populară prin mecanismul clasic al telefonului fără fir. Așadar, nu există o bază științifică solidă pentru această afirmație.

Ce spun cercetările recente despre evoluția creierului

Un studiu publicat în noiembrie 2025 de Universitatea din Cambridge, coordonat de Dr. Alexa Mousley și profesorul Duncan Astle, a analizat 4.216 scanări RMN, de la nou-născuți până la persoane de 90 de ani. Concluzia: creierul continuă să se transforme semnificativ până la începutul vieții adulte și uneori chiar peste 30 de ani.

Cortexul prefrontal, responsabil pentru luarea deciziilor, controlul impulsurilor și planificare, nu este ”offline” până la 25 de ani. Acesta este activ și prezent încă de la naștere, într-o continuă rafinare. Un moment important este încheierea procesului de mielinizare, adică învelirea conexiunilor neuronale cu un strat izolator care accelerează transmiterea semnalelor. Însă, acesta este doar un pas dintr-un proces care durează toată viața.

Adolescenții și deciziile: Nu lipsa creierului, ci contextul contează

Ideea că lobul frontal se ”închide ca o ușă” la 25 de ani este o simplificare exagerată. Adolescenții iau decizii riscante nu pentru că nu au cortexul prefrontal, ci pentru că în condiții de emoție intensă și presiune socială – ceea ce cercetătorii numesc ”hot cognition” – le este mai greu să anticipeze consecințele pe termen lung. Aceeași situație, în grade diferite, se aplică și adulților.

Un adolescent care ia decizii singur, fără influențe externe, se descurcă adesea la fel de bine ca un adult. Prin urmare, un tânăr de 16 ani care ia o decizie greșită nu este ”incapabil neurologic de raționalitate”. Este un om tânăr, cu experiență limitată de viață și care învață prin acțiunile sale, inclusiv prin cele mai puțin reușite.
În Scoția, recomandările folosite de judecători în stabilirea pedepselor tratează persoanele sub 25 de ani ca fiind diferite din punct de vedere al dezvoltării, deși această abordare se bazează pe o estimare științifică încă dezbătută.

Sursa: Descopera