Șapte șoferi au fost amendați cu câte 30 de euro în Italia, după ce locurile de parcare unde își lăsaseră mașinile dimineața au fost transformate peste zi în parcări cu plată și vopsite în albastru. Compania ATAC, responsabilă de transportul public din Roma, a recunoscut eroarea și a anunțat că sancțiunile vor fi anulate, conform informațiilor publicate de Corriere della Sera.

Amendă de 30 de euro în parbriz

Incidentul, care a stârnit nemulțumirea celor vizați, s-a petrecut pe Via dei Cerchi, în apropiere de Circul Maximus din Roma. Simone Luzi, manager al unui grup de unități hoteliere, a povestit cum, la ora 6 dimineața, a parcat autoturismul pe un loc marcat cu dungi albe, în zona Via del Circo Massimo. La ora 16, când s-a întors, a constatat că locul de parcare fusese revopsit în albastru, iar pe parbriz găsise o amendă de 30 de euro.

Aceeași situație a fost întâmpinată și de alți șase șoferi, care își lăsaseră autovehiculele pe locuri nemarcate ca fiind cu plată. Managerul a subliniat că, în zona respectivă, singurul indicator de circulație nu oferea informații clare despre o eventuală schimbare a regimului de parcare.

„Nu am mai văzut niciodată așa ceva”

Surprins de cele întâmplate, Simone Luzi s-a deplasat la birourile locale, însă i s-a recomandat să ia legătura direct cu ATAC. El suspectează că persoana care a aplicat amenda nu a fost conștientă că marcajele fuseseră vopsite chiar în cursul zilei, vopseaua fiind încă proaspătă, iar pe alocuri se vedea vechiul asfalt cu dungile albe.

„Eu nu am mai văzut niciodată așa ceva și nici nu m-aș fi gândit vreodată că voi vedea așa ceva”, a declarat managerul, exprimându-și nedumerirea față de lipsa de comunicare între autorități, precum ATAC și Roma Capitale. Acesta intenționa să se adreseze birourilor zonale ale companiei de transport public pentru a clarifica situația.

Amenzile vor fi anulate

Ca răspuns la situația creată, ATAC și-a asumat responsabilitatea. Compania a emis un comunicat în dimineața următoare, în care își cerea scuze și anunța anularea amenzilor aplicate în zona Circului Maximus pe 5 octombrie. Explicația oferită a fost că extinderea locurilor de parcare cu plată, prin transformarea marcajelor albe în albastre, se desfășoară conform planului Departamentului pentru Mobilitate Durabilă și Transporturi, însă apar, din păcate, și erori umane în acest proces.

ATAC a detaliat procedura standard pentru transformarea locurilor de parcare. În intervalul de 48 de ore dinaintea vopsirii, pe parbrizele mașinilor parcate sunt distribuite pliante informative, iar pe stradă sunt amplasate indicatoare rutiere. Ulterior, se execută noile marcaje, fără a îndepărta autovehiculele. În următoarele 48 de ore după vopsire, controalele și sancțiunile sunt suspendate, până când locurile marcate cu albastru devin efectiv active. Nerespectarea acestui interval de 48 de ore a dus, în cazul de față, la aplicarea eronată a amenzilor.

Noi reguli pentru parcarea cu plată în Italia din 2026

Pe lângă acest incident, autoritățile italiene introduc noi prevederi privind parcările cu plată, care vor intra în vigoare din 2026. Acestea vizează o distincție mai clară între șoferii care depășesc timpul de parcare achitat și cei care nu plătesc deloc.

Principala schimbare este eliminarea toleranței fixe de 15 minute, înlocuită cu o toleranță procentuală, calculată în funcție de durata de parcare achiziționată. Dacă depășirea nu depășește 10% din timpul plătit, șoferul nu va fi amendat. De exemplu, pentru o oră de parcare achitată, se acordă șase minute suplimentare de toleranță.

Pentru depășiri între 10% și 50% din durata plătită, se va aplica o amendă administrativă redusă cu 50%, la care se adaugă contravaloarea timpului de parcare utilizat peste perioada achitată. Cea mai severă sancțiune intervine atunci când depășirea depășește jumătate din timpul plătit, urmând a fi aplicată amenda integrală prevăzută de Codul Rutier, împreună cu taxa aferentă timpului suplimentar.

Sursa: Libertatea