Comisiile Parlamentului European vor reguli mai clare pentru chimicale, dar fără a afecta siguranța

Parlamentul European face pași importanți în direcția simplificării legislației privind substanțele chimice, cosmeticele și fertilizanții. Comisiile pentru mediu și piață internă au adoptat o poziție legislativă, subliniind că flexibilizarea normelor nu trebuie să compromită protecția consumatorilor, a sănătății publice și a mediului înconjurător.

Simplificări, da, riscuri, nu

Eurodeputații au votat în favoarea pachetului „Omnibus VI”, cu 114 voturi pentru, 6 împotrivă și 7 abțineri. Deși susțin simplificarea birocratică, aceștia resping eliminarea totală a textului obligatoriu de pe etichete. Informațiile trebuie să rămână lizibile pentru consumatori. De asemenea, se dorește reintroducerea obligativității afișării numărului de telefon al furnizorului pe etichete. Pentru substanțele periculoase, reclamele vor trebui să includă avertismente.

Pe partea de cosmetice, Parlamentul merge mai departe decât propunerea Comisiei. Produsele cosmetice care conțin substanțe periculoase, clasificate CMR (cancerigene, mutagene și toxice pentru reproducere), vor trebui retrase mai rapid de pe piață. Comisia Europeană este criticată pentru intenția de a excepta aceste substanțe în anumite circumstanțe. Se cere revenirea la reguli mai stricte pentru produsele cosmetice cu nanomateriale, inclusiv notificarea prealabilă.

Fertilizatori și agenția ECHA

În ceea ce privește fertilizatorii, eurodeputații au subliniat necesitatea simplificării normelor pentru producătorii europeni și sprijinirea fermierilor. Prin urmare, se doreşte o abordare „digital-by-default”, pentru a facilita accesul la informații și adaptarea regulilor tehnice la noile materiale și metode.

În paralel, comisia pentru mediu a adoptat un raport privind revizuirea regulamentului Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA). Scopul este de a oferi agenției resursele și flexibilitatea necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile. Dimitris Tsiodras, raportor al comisiei ENVI, a declarat că „Europa poate oferi o reglementare mai simplă, mai inteligentă și mai eficientă fără să compromită siguranța.”

Piotr Muller, raportorul comisiei IMCO, a adăugat că „Aceasta este un mare pas în direcția bună. Cea mai importantă realizare este că introducem simplificări reale pentru afacerile și inovarea europeană. Și facem acest lucru menținând standarde ridicate de siguranță.”

Următorul pas este votul în plen. Parlamentul European urmează să își adopte mandatul pentru negocierile cu statele membre în sesiunea plenară din aprilie.