Consumul românilor a intrat în contracție, iar puterea de cumpărare a salariilor și pensiilor a scăzut semnificativ în ultimul an, arată datele economice. Această realitate, independentă de disputele politice, indică o deteriorare a nivelului de trai, resimțită direct de populație.

Scădere pronunțată a consumului

Primul semn al acestei tendințe vine din evoluția consumului. După o creștere constantă în prima parte a anului 2025, de la august același an, o dată cu intrarea în vigoare a unor măsuri guvernamentale, consumul a intrat pe un trend descendent. În timp ce în prima parte a anului, creșteri de 4,7% în februarie și 3,4% în martie, indicau o economie în creștere, datele s-au schimbat dramatic.

Din august 2025, consumul a trecut pe minus. Scăderi de 2,1% în august și septembrie, au fost urmate de scăderi mai accentuate, culminând cu un minus de 6,2% în februarie 2026. Această scădere a consumului sugerează o răcire a cererii interne, populația cumpărând mai puțin din cauza scumpirilor persistente și a veniturilor reale mai mici. Companiile din retail și HoReCa resimt deja presiunea.

Eroziunea puterii de cumpărare a salariilor și pensiilor

Puterea de cumpărare a salariului mediu net a indicat, de asemenea, o schimbare importantă. Dacă în 2023 și în cea mai mare parte a anului 2024, indicatorul se menținea pe un trend pozitiv, cu valori frecvent între 4% și 9%, în iunie 2025, acesta a coborât la 1,3%. Din iulie 2025, puterea de cumpărare a salariilor a intrat pe teritoriul negativ, adâncindu-se până la -5,0% în ianuarie 2026 și -5,0% în februarie 2026.

Aceasta înseamnă că salariile nu au mai ținut pasul cu inflația. Salariații, chiar dacă pot avea venituri nominale mai mari, pot cumpăra mai puține bunuri și servicii cu aceiași bani. Situația este și mai vizibilă în cazul pensiilor.

Pensii în scădere, nivel de trai afectat

Graficul privind puterea de cumpărare a pensiei medii arată o scădere dramatică. Dacă în a doua parte a anului 2024, indicatorul urcase la peste 32%, în primele luni din 2025, valorile se mențineau ridicate, în jur de 16-17%, în mai 2025, indicatorul a coborât la 16,4%. Din septembrie 2025, puterea de cumpărare a pensiei medii a intrat abrupt pe teritoriul negativ, cu o scădere de -8,3% în ianuarie 2026 și -8,3% în februarie 2026.

Pensionarii se confruntă cu o scădere clară a nivelului de trai, pensia medie cumpărând mai puțin, în special în condițiile în care categoriile cu venituri fixe sunt cele mai expuse la creșterea prețurilor la alimente, medicamente și utilități. Aceste cifre vin după o perioadă în care Guvernul a implementat schimbări financiare majore.