Compania Municipală Termoenergetica București S.A. a anunțat oficial oprirea căldurii în București, începând de astăzi, 15 aprilie, marcând astfel finalul sezonului de încălzire 2025 – 2026. Măsura a fost implementată treptat pentru a minimiza riscurile de avarii în rețeaua de termoficare.
Oprirea căldurii, o decizie luată în baza legii
Procesul de oprire a agentului termic a început cu reducerea progresivă a temperaturii acestuia, urmată de închiderea instalațiilor aferente. Scopul a fost de a asigura o tranziție lină către condițiile meteo specifice sezonului cald.
Decizia de a opri căldura a fost fundamentată pe prevederile legale, mai exact pe articolul 117 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, modificat prin Hotărârea de Guvern nr. 337/2018. Conform acestor reglementări, sistarea furnizării agentului termic se realizează după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10°C, în intervalul orar 20:00 – 06:00.
Pentru informații suplimentare, bucureștenii pot apela numărul de telefon preînregistrat 031.9442, numărul gratuit 0800.820.002, sau pot consulta aplicația Termoalert.
Probleme la termoficare în primele luni ale anului 2026
Începutul anului 2026 a fost marcat de multiple avarii la sistemul de termoficare din București. Multe blocuri, în special în Sectoarele 2 și 3, s-au confruntat cu lipsa apei calde și a căldurii din cauza unor probleme la CET Sud.
Deși aceste avarii au fost, în cele din urmă, remediate, problemele cu furnizarea agentului termic au persistat. CET Sud s-a confruntat cu dificultăți și în luna februarie, ceea ce a afectat sute de blocuri, livrând agentul termic deficitar sau deloc.
Compensarea locuitorilor afectați de avarii
Ca urmare a acestor incidente, Consiliul General a aprobat un proiect care prevede compensarea financiară a locatarilor din blocurile unde agentul termic a fost livrat sub parametrii stabiliți.
Andreea Stănărîngă, cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.
Sursa: Buletin.de

Fii primul care comentează