O descoperire senzațională în provincia Yunnan din China a aruncat o nouă lumină asupra momentului în care viața de pe Pământ a făcut un salt uriaș de la forme simple la animale complexe. Peste 700 de fosile, vechi de 539 de milioane de ani, au oferit oamenilor de știință o imagine detaliată a tranziției evolutive, demonstrând că aceasta s-a produs cu milioane de ani mai devreme decât se credea. Rezultatele studiului, publicate recent, schimbă fundamental înțelegerea noastră despre evoluția vieții și momentul în care a apărut complexitatea animală.

O fereastră către trecut

Fosilele provin din perioada de declin a erei Ediacaran, o epocă despre care se credea că este dominată de organisme simple, bidimensionale, care trăiau pe fundul oceanelor. Noile descoperiri contrazic această presupunere. Multe dintre fosile aparțin unor animale care se mișcau în trei dimensiuni, înotau activ prin apă și se hrăceau. Aceste caracteristici erau considerate specifice perioadei cambriene, care a urmat cel puțin 4 milioane de ani mai târziu.

„Aceasta este cu adevărat prima fereastră pe care o avem asupra modului în care s-a format biosfera modernă dominată de animale”, a declarat paleontologul Frankie Dunn, de la Muzeul de Istorie Naturală al Universității Oxford, coautor al studiului. Situl fosilifer din Yunnan oferă straturi geologice clare, permițând cercetătorilor să urmărească, „literalmente, trecerea timpului geologic pas cu pas”, explică Dunn.

Animale cu simetrie bilaterală și un nou capitol în paleontologie

Printre fosilele identificate se numără unele dintre cele mai vechi animale cu simetrie bilaterală. Aproape toate formele de viață animală de astăzi au trăsături identice pe partea stângă și dreaptă, un cap și un anus. „Acum știm ce le-a creat, deoarece avem aceste fosile pentru prima dată”, a spus coautorul Ross Anderson, de asemenea, de la Oxford.

Descoperirea aduce clarificări într-un conflict de lungă durată în paleontologie. Analiza genetică sugera de mult că oamenii și stelele de mare au un strămoș comun din perioada Ediacaran, dar fosilele nu confirmaseră acest lucru până acum. „Poate rocile și ceasurile sunt mai în acord decât credeam”, a adăugat Dunn. Oamenii de știință spun că a existat mereu o etapă de tranziție între Ediacaran și fauna cambriană, însă nu existau dovezi directe până acum.

Un salt evolutiv rapid

Viața pe Pământ a început acum aproximativ 3 miliarde de ani. Au mai trecut 2,4 miliarde de ani până la apariția animalelor complexe. Paleontologul Charles Marshall, de la Universitatea din California, Berkeley, explică viteza acestui salt prin faptul că sistemele genetice de dezvoltare erau deja suficient de elaborate pentru a permite o diversificare bruscă.

Odată apărute, aceste animale au început să se hrănească unele cu altele și să modifice sedimentele marine. Ele au schimbat astfel ciclurile chimice ale planetei. „Planeta pe care trăim este construită în mare măsură pe fundațiile din Ediacaran și Cambrian”, a concluzionat Duncan Murdock, curator al muzeului din Oxford.

Studiul a fost publicat recent și va continua să fie baza pentru noi cercetări în domeniul paleontologiei.

Sursa: Descopera