Conform Economica: Dezvăluiri despre ROBOR: Mituri demontate de experți

Un grup de economiști și profesori universitari, sub coordonarea lui Daniel Dăianu, a inițiat o analiză detaliată a indicatorului ROBOR, identificând și demontând șase mituri și erori frecvente legate de calculul și interpretarea acestuia. Această inițiativă vine într-un context marcat de o amendă consistentă aplicată principalelor bănci din România de către Consiliul Concurenței, pentru presupusa colaborare în stabilirea unor niveluri ale ROBOR peste cele dictate de piață.

Erori de percepție asupra cotațiilor bancare

Una dintre confuziile majore semnalate de specialiști este tendința de a considera că băncile ar cota intenționat dobânzi mai mari pentru scadențele pe termen lung, acestea fiind opționale și, prin urmare, neobligatorii. De aici, se propagă ideea că nivelul relevant al ROBOR ar fi cel de la scadențele scurte, unde se înregistrează cele mai multe tranzacții efective. Această perspectivă ignoră însă realitatea pieței românești, unde cotațiile dobânzilor sunt obligatorii, băncile fiind nevoite să execute tranzacții la nivelul cotat dacă o contrapartidă este disponibilă.

Lipsa tranzacțiilor pe scadențele lungi în anumite zile nu implică fictivitatea acestor cotații, ci, pur și simplu, absența unor bănci dispuse să participe la respectivele operațiuni. Expertii subliniază că o analiză eronată, precum cea a Consiliului Concurenței, poate apărea prin compararea cotațiilor ROBOR cotate, dar neexecutate, la scadențe mai lungi cu media ponderată a tranzacțiilor efective de la scadențe mai scurte.

Interconectarea ROBOR și ROBID, o garanție împotriva speculei

O altă eroare frecvent vehiculată este ideea că băncile ar putea manipula unilateral cotația ROBOR la scadențe specifice, fără a influența în vreun fel ROBID, dobânda la care atrag fonduri. Aceasta ar permite băncilor să își maximizeze profiturile fără costuri suplimentare. În realitate, regulamentele stabilesc marje stricte între nivelurile ROBID și ROBOR pentru fiecare scadență. O dobândă ROBOR ridicată impune automat o dobândă ROBID pe măsură, neutralizând orice tentație speculativă.

Prin urmare, nu există un stimulent pentru băncile de a supralicita ratele ROBOR. Această interdependență asigură că orice câștig obținut într-o direcție este compensat de o pierdere în cealaltă.

Impactul ROBOR asupra deponenților și debitorilor

Considerând că ratele ROBOR și ROBID evoluează în tandem, o creștere a ROBOR îi dezavantajează pe deținătorii de credite cu dobândă variabilă, dar îi avantajează pe cei cu depozite bancare. Expertii atrag atenția asupra faptului că o interpretare restrictivă a „consumatorilor de servicii bancare”, precum cea a Consiliului Concurenței, ar trebui să includă nu doar debitorii, ci și deponenții, a căror număr este semnificativ mai mare în România.

La sfârșitul anului 2025, numărul deponenților garantați depășea 16 milioane, în timp ce numărul creditelor acordate era de aproximativ 6,8 milioane. De asemenea, valoarea totală a depozitelor depășea cu aproximativ 30% valoarea creditelor acordate de sistemul bancar.

Cooperarea interbancară, esențială pentru stabilitatea pieței

Întrebarea privind necesitatea ca băncile să vizualizeze cotațiile celorlalte în timpul fixing-ului zilnic de dobânzi este esențială. Procesul de stabilire a dobânzii este transparent, permițând tuturor participanților accesul la informații. Această deschidere este necesară pentru a contracara asimetria informațională, fiecare bancă având estimări proprii privind volumul lichidității din sistem.

În lipsa acestui proces de cooperare, fără a fi o coordonare a deciziilor, divergențele în cotații ar fi mai mari, amplificând riscul apariției unor valori extreme ale ROBOR. Experții concluzionează că, pe lângă concurență, cooperarea între bănci este benefică, necesitând un echilibru atent.

Metodologia Consiliului Concurenței, supusă criticilor

Metodologia propusă de Consiliul Concurenței pentru calculul prejudiciului, bazată pe extrapolarea diferenței dintre ROBOR la 3 luni și media tranzacțiilor interbancare, este criticată ca fiind o eroare matematică. Această abordare ignoră dinamica curbei randamentelor, influențată de factori macroeconomici, monetari și specifici fiecărei bănci. De asemenea, considerarea ca fictive a cotațiilor ROBOR neexecutate într-o anumită zi sau pretenția ca ratele la scadențe scurte să fie similare cu cele la scadențe lungi sunt erori de judecată.

În absența unui reper clar al unei valori „corecte” a dobânzilor, afirmația conform căreia ratele au fost stabilite la un nivel superior nu poate fundamenta o concluzie validă, iar lipsa unei metodologii de calcul „corecte” opozabile băncilor individualizează situația fiecărui credit.

Sursa: Economica