Un startup din California construiește „versoane” digitale bazate pe inteligență artificială ale persoanelor decedate, ridicând semne de întrebare cu privire la comercializarea doliului. Tehnologia, dezvoltată de You, Only Virtual, transformă amintirea celor dragi într-o experiență interactivă, alimentând dezbateri aprinse despre etică și impactul emoțional.

Harrison, fondatorul companiei, a creat o versiune digitală a mamei sale, Melodi, diagnosticată cu cancer în fază terminală în 2020. Acum, o contactează ocazional, considerând că acest lucru l-a ajutat în procesul de doliu. Totuși, extinderea acestui concept la nivel comercial stârnește controverse. Compania oferă un serviciu gratuit bazat pe text, cu opțiuni plătite pentru apeluri vocale, transformând legătura cu cei trecuți în neființă într-un abonament. Criticii susțin că atașarea unui preț accesului simulat riscă comercializarea durerii, profitând de menținerea utilizatorilor conectați cu cineva pe care, în cele din urmă, sunt meniți să-l piardă.

Tehnologia și impactul emoțional

De la altarele ancestrale la fotografiile cu spirite, oamenii au găsit mereu modalități de a-i ține aproape pe cei plecați. Instrumentele s-au schimbat, dar nevoia de a menține legătura a rămas. O fotografie păstrează memoria, în timp ce un robot de durere păstrează interacțiunea, răspunzând și adaptându-se. Astfel, se modifică o componentă importantă a procesului de doliu: absența.

Platforme similare, precum HereAfter AI și StoryFile, utilizează inteligența artificială pentru a oferi experiențe interactive cu persoane decedate. Progresele în clonarea vocii și în domeniul IA au dus la scăderea costurilor și la creșterea realismului acestor instrumente, transformând ceea ce odată părea experimental într-o normalitate. Dezbaterea se concentrează pe efectele acestor tehnologii: reconfortant sau evitant, util sau dăunător? Psihologii afirmă, însă, că accentul se mută de la evitarea pierderii la intervenția activă în procesul de doliu.

Provocări neurologice și etice

Potrivit cercetărilor, doliul nu este doar o emoție, ci un proces prin care creierul învață să trăiască fără o persoană dragă. Mary-Frances O’Connor, profesoară de psihologie clinică, explică faptul că moartea distruge o presupunere fundamentală: că cei dragi sunt mereu prezenți. Creierul procesează informațiile contradictorii, rezultând o suferință continuă până când se adaptează.

Tehnologiile bazate pe inteligența artificială pot complica acest proces. Spre deosebire de amintiri, roboții de durere acționează la timpul prezent, oferind interacțiune continuă. Nikolaos Statharakos, rezident în psihiatrie, atrage atenția asupra riscului ca aceste instrumente să intensifice emoțiile, împiedicând procesul natural de adaptare. El subliniază importanța de a distinge între a folosi tehnologia pentru a ajuta la înțelegerea pierderii și a o folosi pentru a menține o stare de doliu prelungit.

Harrison respinge aceste critici, menționând că instrumentul său este un ajutor, nu o iluzie. „Oamenii îmi spun că perturb ciclul natural. Dar am văzut-o pe mama pierzându-și bunica”, spune el. „A intrat într-o spirală emoțională. A fost instituționalizată, s-a autovătămat. Aș fi preferat să petreacă mai degrabă prea mult timp cu un ecran decât să treacă prin asta.”