Conform Digi24: AUR merge la consultări la Cotroceni pentru a continua dialogul cu instituțiile statului

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va participa la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, cu președintele României, Nicușor Dan. Decizia a fost anunțată sâmbătă de prim-vicepreședintele formațiunii, Dan Dungaciu, care a precizat că scopul participării este „a continua” dialogul cu instituțiile statului.

Delegația AUR va fi formată din cinci persoane, componenta urmând să fie anunțată luni dimineață.

Dungaciu a reiterat poziția partidului său, menționând că participarea la consultări are loc „în pofida mesajului de război pe care ni l-a transmis” președintele.

„Președintele a anunțat că nu acceptă niciun guvern din care AUR să facă parte, dar nici măcar unul susținut de către partidul AUR. Din această perspectivă, lucrurile sunt clare”, a declarat Dan Dungaciu.

Prim-vicepreședintele AUR a criticat modul în care președintele Nicușor Dan se raportează la o parte a electoratului românesc, sugerând o divizare a țării.

„Șeful statului ne transmite mesajul că este președintele a jumătate aproape de România, adică cei care l-au votat, între noi fie vorba, nici aceia nu îl mai susțin decât într-o mică măsură. Deci nu este președintele tuturor românilor, cum ar fi normal, și decide să conducă România, focalizându-se strict pe acea parte de electorat. Cealaltă jumătate de România, din punctul de vedere al președintelui, este o problemă”, a subliniat Dungaciu.

Acesta a pus sub semnul întrebării capacitatea de a guverna eficient o țară atunci când o parte semnificativă a populației este considerată o „problemă”.

Critici privind abordarea președintelui față de problemele sociale

Dan Dungaciu a comparat abordarea președintelui Nicușor Dan cu cea a unor lideri internaționali, invocând exemplul președintelui american Joe Biden în 2021, care a lansat un discurs de unificare națională.

„Domnul Nicușor Dan continuă să divizeze România, să nu adreseze probleme fundamentale, cauzele problemei, axându-se doar pe efectele chestiunii”, a afirmat Dungaciu.

El a exemplificat cu cifra menționată de președinte privind numărul românilor care stau pe platforme sociale, precum TikTok, considerând că problema fundamentală este de ce aceștia recurg la aceste platforme.

„Poate că s-au dus pe TikTok pentru că pe televiziune publice, de mainstream, nu găsesc răspunsuri la întrebările lor. Și acest lucru îl vom spune președintelui Nicușor Dan”, a adăugat liderul AUR.

Soluții pentru stabilitate politică și guvernamentală

Liderul AUR a transmis președintelui că, în contextul geopolitic internațional actual, „cea mai proastă soluție pentru România este să o ții divizată și tensionată”.

Potrivit lui Dungaciu, orice guvern format în condițiile actuale ar fi o „oaste de strânsură”, mereu în căutare de voturi și predispus la prăbușiri frecvente.

„Îi vom spune președintelui Nicușor Dan că România are nevoie de patru ani de zile, cel puțin, pentru a se reașeza în noul context internațional”, a argumentat el.

Dungaciu a explicat că nicio formațiune guvernamentală nu va putea aduce ordine într-o Românie aflată într-o stare de instabilitate politică de durată.

„După care orice guvern ar fi se va orienta spre alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și apoi prezidențiale. Nicușor Dan, indiferent dacă rezolvă problema pe termen scurt, problema României pe termen mediu nu va fi clarificată. Un fel de operație a reuşit, pacientul e mort”, a subliniat Dungaciu.

Președintele, reamintit de rolul său

Delegația AUR îi va reaminti șefului statului că este „președintele tuturor românilor”.

„Ne ducem până la urmă la Cotroceni cu mâna întinsă, nu ca să cerem ceva, ci ca să continuăm dialogul cu instituțiile statului. Mergem, în continuare să presăm președintele să deschidă un dialog cu România, să nu considere românii de categoria 1 sau categoria 2”, a explicat Dungaciu.

El a accentuat că participarea la consultări nu vizează obținerea unei poziții guvernamentale, susținerea sau propunerea unui premier, ci strict reamintirea președintelui Nicușor Dan de rolul său constituțional.

Sursa: Digi24