Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat o serie de modificări importante în cadrul competițiilor interne, în urma ședinței Comitetului Executiv al FRF. Schimbările vizează în special Cupa României și Liga a 2-a și au ca scop principal îmbunătățirea și eficientizarea sistemului fotbalistic românesc.
Noi reguli în Cupa României, cu gândul la un calendar echilibrat
Modificările din Cupa României vizează în special faza grupelor și modul de stabilire a urnelor valorice. Burleanu a explicat că aceste schimbări au fost gândite pentru a oferi un calendar mai echilibrat și pentru a crește atractivitatea competiției.
„Pentru a avea un calendar mult mai echilibrat în faza grupelor am decis astăzi introducerea unui nou principiu. Sunt 3 urne valorice. De acum înainte, meciurile dintre echipele din urna 1 și urna 2 vor fi unul acasă și unul în deplasare. Din sezonul următor, ordinea etapelor va fi stabilită pentru fiecare grupă în parte, astfel încât în fiecare rundă să avem cel puțin un meci între două echipe din urna 1”, a declarat președintele FRF.
Un format nou care răspunde criticilor lui Gigi Becali
Decizia Federației pare să vină ca o reacție la criticile vehemente venite din partea lui Gigi Becali, patronul FCSB. Acesta a criticat dur formatul competiției, în special după ce FCSB a fost nevoită să joace toate meciurile din grupe în deplasare.
Becali nu s-a sfiit să-și exprime nemulțumirea, atacând direct formatul competiției. „Federația își bate joc, cum adică trei meciuri în deplasare, vezi Doamne că suntem avantajați, eu campion am jucat trei meciuri în deplasare, nu înțeleg nebunia asta”, a spus Gigi Becali, anul trecut. Acesta a adăugat, ironic: „FCSB dacă joacă în Europa trebuie plimbată la Bistrița, Arad și Craiova? Plimbai ursul, noi ne plimbăm cum ziceți voi…”.
Schimbări importante și în Liga a 2-a
Pe lângă modificările din Cupa României, FRF a anunțat schimbări importante și pentru Liga a 2-a. Acestea vizează în special regulamentul de participare și impun o corelație directă între dreptul de a evolua în competiție și investițiile în infrastructura de copii și juniori.
„Pentru prima dată vom crea o corelație puternică între dreptul de participare în Liga 2 și investițiile la nivel de copii și juniori. Pentru sezonul 2027-2028, scorul de evaluare anuală a academiei de copii și juniori a unui club din Liga 2 trebuie să fie de minimum 50 de puncte. În situația în care punctajul este cuprins între 40 și 50 de puncte, se va plăti o penalitate financiară de 55.000 de lei. Dacă scorul este sub 40 de puncte, certificatul de participare în Liga 2 va fi refuzat. Cluburile din Liga 1 trebuie să îndeplinească un punctaj de 75 de puncte”, a explicat Răzvan Burleanu.

Fii primul care comentează