Conform Descopera: Descoperire majoră în sudul Australiei: fosilele din peșteri subacvatice devin o cheie pentru înțelegerea megafaunei dispărute

Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă revoluționară pentru a descifra secretele conservate în fosilele găsite în peșterile inundate din sudul Australiei. Aceste situri unice, unde rămășițele megafaunei gigantice dispărute au fost păstrate timp de milenii, oferă acum un registru extraordinar al trecutului. Până acum, lipsa unei metode fiabile a împiedicat cercetătorii să înțeleagă modul în care aceste cimitire acvatice s-au format și au modificat oasele.

Un studiu recent, condus de Universitatea Griffith și publicat în revista PLOS One, prezintă primul cadru metodologic destinat analizei amprentei lăsate de mediul subacvatic asupra oaselor. Echipa de cercetare, coordonată de doctoranda Meg Walker și profesorul Julien Louys, a examinat fosile de animale provenind din două sisteme de peșteri subacvatice din apropierea zonei Mount Gambier. Cu ajutorul scafandrilor specializați, cercetătorii au comparat aceste fosile cu oase din peșteri uscate, analizând transformările de la nivel macroscopic până la compoziția chimică și proteică.

Amprenta unică a mediului subacvatic

Rezultatele studiului arată că mediul subacvatic lasă o „amprentă” de conservare distinctă. În multe cazuri, apa contribuie la o conservare mult mai bună a structurii osoase și a detaliilor fine comparativ cu mediul uscat. Totuși, influența luminii solare joacă un rol important. În zonele iluminate de la intrarea peșterilor, algele și plantele acvatice au colonizat suprafața oaselor, lăsând urme specifice. În contrast, în zonele adânci, permanent întunecate, absența vegetației a permis o păstrare aproape intactă a oaselor.

Spre deosebire de fosilele subacvatice, rămășițele din peșterile uscate prezintă semne de uzură diferite. Bacteriile terestre au consumat porțiuni din os, iar rădăcinile plantelor au sculptat șanțuri adânci pe suprafața acestora. Aceste diferențe subtile oferă indicii valoroase despre condițiile de mediu în care au fost conservate oasele.

Reconstituirea istoriei megafaunei

Specimenele analizate provin de la o varietate de animale, atât native, cât și introduse de om, incluzând vaci, canguri, oi, dingo și pisici sălbatice. Unele dintre aceste rămășițe datează din perioada sosirii primilor europeni în Australia, în anii 1840, oferind o perspectivă asupra evoluției faunei locale recente.

Prin înțelegerea modului în care s-au depus aceste oase mai recente, paleontologii și arheologii pot acum să reconstituie procesele prin care fosilele megafaunei străvechi au ajuns în peșteri. Aceasta nouă metodă analitică deschide perspective globale pentru reconstrucția istoriei mediului în ecosisteme acvatice, zone ce sunt, prin natura lor, dificil de explorat.

O nouă fereastră către trecutul geologic

Cadrul metodologic dezvoltat de echipa Universității Griffith reprezintă un avans semnificativ în studiul paleoclimaticii și al evoluției faunei. Capacitatea de a distinge influențele mediului subacvatic de cele terestre pe oasele fosilizate permite o interpretare mult mai precisă a informațiilor conținute în aceste vestigii ale trecutului. Cercetarea subliniază potențialul enorm al sistemelor de peșteri inundate din Australia ca arhive naturale, oferind o fereastră unică către peisajele și viețuitoarele care au populat continentul în ere geologice demult apuse.

Sursa: Descopera