# Fosilele „pielii de elefant” din Maroc rescriu istoria vieții microbiene antice

O formațiune stâncoasă neobișnuită din Maroc, cu o textură similară pielii de elefant, a schimbat perspectiva oamenilor de știință asupra locurilor în care ar fi putut prospera microbii antici. Descoperirea sugerează că aceste organisme nu depindeau exclusiv de apele puțin adânci și luminate de soare, ci ar fi putut trăi și în adâncurile oceanului, hrănindu-se cu substanțe chimice. Cercetarea, publicată de ScienceDaily, deschide noi posibilități în ceea ce privește înțelegerea ecosistemelor timpurii ale Pământului și ar putea duce la reinterpretarea unor fosile considerate anterior ca având o origine pur geologică.

O Textură Neașteptată Pe Un Deal din Maroc

Totul a început în 2016, când geologul Rowan Martindale explora un deal din Maroc. Acolo, pe o placă de rocă sedimentară, a observat o textură ridată, asemănătoare cu pielea de elefant. „M-am uitat la riduri și m-am gândit: «Acestea nu ar trebui să se afle în roci de acest fel. Ce naiba se întâmplă?»”, a povestit Martindale, profesor asociat la Școala Jackson de Geostiințe a Universității din Texas, Austin.

Inițial, texturile au fost considerate a fi rezultatul unor alunecări de teren subacvatice. Totuși, Martindale a recunoscut modelul ca fiind similar cu covorașele microbiene fosilizate. Aceste structuri se formează atunci când comunități de microbi cresc pe sedimente, lăsând în urmă modele specifice. În acest caz, texturile păreau să indice prezența unei vieți microbiene dense, datând de acum peste 180 de milioane de ani, din Jurassicul timpuriu.

Problema era contextul. Rocile din care proveneau ridurile se formaseră în apele adânci ale oceanului, la aproape 200 de metri sub suprafață. Oamenii de știință credeau că astfel de structuri microbiene se formau doar în medii mai puțin adânci, unde microbii puteau beneficia de lumina soarelui pentru a produce energie.

Chemosinteza: O nouă pista pentru viața microbiană

În loc să presupună că ridurile au fost create de alunecări de teren, Martindale și colegii săi au propus o interpretare diferită. Aceștia sugerează că alunecările de teren au adus nutrienți pe fundul mării, stimulând dezvoltarea microbilor și formarea structurilor. Acești microbi nu depindeau de lumina solară, ci se bazau pe chemosinteză, un proces prin care obțin energie din reacții chimice. Afluxul de nutrienți ar fi susținut aceste comunități, în timp ce eliberarea de compuși toxici de sulf ar fi descurajat alte forme de viață să le perturbe.

Ecosisteme similare există și în oceanele de astăzi. Unele covorașe microbiene prosperă în medii adânci și întunecate, hrănindu-se cu energie chimică. Un exemplu relevant este reprezentat de cadavrele de balene care ajung pe fundul mării, creând ecosisteme temporare, dar bogate, unde microbii înfloresc rapid.

Implicații pentru studiul fosilelor

Această descoperire ar putea avea implicații importante. Dacă comunitățile microbiene chemosintetice au fost mai răspândite decât se credea anterior, fosilele lor ar putea fi mai comune. În prezent, oamenii de știință ar putea să le fi trecut cu vederea, interpretând texturile rocilor ridate ca fiind formațiuni pur fizice.

„O parte a provocării constă în limbajul folosit pentru a descrie aceste caracteristici. Fără o terminologie clară, poate fi dificil să se facă distincția între structurile formate de forțe fizice și cele create de organisme vii”, explică Martindale. Studiul a fost publicat de ScienceDaily și reprezintă un pas important în înțelegerea istoriei timpurii a vieții pe Pământ.

Sursa: Descopera