Conform Economistul.ro: România riscă să rămână fără capacitate energetică nouă pe gaze naturale, deși și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) închiderea centralelor pe cărbune și construirea unor noi unități. Proiectele pentru centralele de la Turceni (475 MW) și Ișalnița (850 MW), menite să înlocuiască energia pierdută, se confruntă cu întârzieri masive, anulări de licitații și creșteri de costuri, punând în pericol întregul calendar al tranziției energetice.

Administrație, nu producție

Autoritățile române au creat o structură administrativă complexă pentru realizarea proiectelor, cu societăți mixte, consilii de administrație, conduceri executive și costuri operaționale considerabile, însă fără a produce un singur megawatt-oră. La Ișalnița, societatea de proiect a fost înmatriculată abia în septembrie 2023, iar contractul de finanțare europeană a fost semnat în februarie 2024. Licitația pentru construcție, lansată în martie 2025, a fost anulată în februarie 2026 din cauza lipsei ofertelor conforme. Situația este similară la Turceni, unde singura ofertă primită pentru o centrală de aproximativ 525 milioane euro plus TVA, în ianuarie 2025, ridică semne de întrebare asupra viitoarei realizări a proiectului, a cărui etapă de proiectare și construcție durează cel puțin 36 de luni.

Termene ratate și costuri în creștere

Proiectele aveau termen de punere în funcțiune anul 2026. În realitate, România se află abia în faza de licitații sau anulări ale acestora în anul 2025-2026. Această întârziere a dus la o creștere semnificativă a costurilor. Centrala de la Ișalnița, estimată inițial la 730 milioane euro, a ajuns la o valoare de aproximativ 755 milioane euro, iar cea de la Turceni, de la 410 milioane euro la circa 525 milioane euro plus TVA, fără a se garanta finalizarea.

Logica finanțării, distrusă

O altă consecință a întârzierilor este deteriorarea fezabilității economice a proiectelor. Banii europeni acoperă doar o parte din investiții, iar diferența necesită contribuții ale acționarilor și credite bancare. Investițiile întârziate, cu costuri în creștere și termen incert, devin mai greu de finanțat și mai puțin atractive pentru partenerii privați. Astfel, inacțiunea a transformat proiecte potențial finanțabile în investiții din ce în ce mai scumpe și mai riscante.

Cine răspunde pentru eșec?

Întrebarea principală rămâne cine își asumă responsabilitatea pentru faptul că România nu dispune de capacitatea de 1.325 MW pe gaze promisă. Întârzierile la studii, licitații și proceduri, precum și creșterea costurilor, au generat riscuri pentru Sistemul Energetic Național. În mod tradițional, în România, răspunderea instituțională este evazivă, eșecurile fiind transmise ca „situații dificile moștenite” noilor conduceri. Consumatorul, însă, nu poate transfera facturile rezultate din aceste întârzieri.

România a promis închiderea centralelor pe cărbune, dar a neglijat construcția unităților de înlocuire pe gaze. Această situație obligă statul român să ceară Bruxelles-ului prelungirea funcționării centralelor pe cărbune, nu din motive strategice, ci din cauza neîndeplinirii obligațiilor administrative. Proiectele de la Ișalnița și Turceni au devenit simboluri ale unei tranziții energetice inversate, unde capacitatea existentă a fost eliminată înainte de a construi un înlocuitor. Există un risc real ca aceste centrale să nu mai fie construite niciodată, lăsând în urmă doar cheltuieli administrative semnificative, estimate la aproximativ 20 de milioane de euro, pentru o structură în jurul unui obiectiv inexistent.

Sursa: Economistul.ro