Conform Economistul.ro: România exportă energie electrică ieftină în zilele însorite și o cumpără scump seara, când cererea este maximă, din cauza lipsei cronice de capacități de stocare. Situația subliniază o strategie energetică deficitară, bazată pe capriciile vremii, în contrast cu abordarea proactivă a vecinilor bulgari.

Lecția bulgară în stocarea energiei

Bulgaria a demonstrat cum deciziile de reglementare pot debloca potențialul sectorului energetic. Prin eliminarea barierelor birocratice și recunoașterea unităților de stocare ca participanți independenți la piață, fără cerințe de licențiere separate, Sofia a stimulat investițiile în sisteme de stocare pe bază de baterii. Guvernul bulgar a direcționat 600 de milioane de euro din fonduri PNRR către astfel de proiecte, finanțând zeci de unități comerciale, multe co-locate cu parcuri solare. Acestea au rolul de a stoca energia ieftină produsă ziua pentru a o revinde la prețuri de vârf seara.nPe lângă baterii, Bulgaria a păstrat și dezvoltat hidrocentrale cu acumulare prin pompare, o tehnologie pe care România o neglijează. Complexul Chaira, cu 864 MW, alături de alte centrale din regiunea Rila-Rhodopi, totalizează o capacitate flexibilă considerabilă. Aceste instalații funcționează pe principiul pompării apei în lacul superior când electricitatea este ieftină, pentru ca seara, la cerere, apa să fie eliberată prin turbine, generând curent. Sunt, în esență, baterii gigantice, bazate pe gravitație și principii hidrologice.

Proiectul Tarnița-Lăpuștești, un vis administrativ

În România, discuțiile despre hidrocentrale cu acumulare prin pompare se lovesc de un zid de nepăsare instituțională și proiecte abandonate. Proiectul Tarnița-Lăpuștești, gândit acum peste patru decenii, a rămas la stadiul de dezbatere ciclică, fără ca vreo investiție concretă să fi fost realizată. Lipsa unor astfel de capacități flexibile ne face vulnerabili la fluctuațiile pieței și la dependența de condițiile meteorologice. Decidenții din ultimele decenii nu au reușit să materializeze o infrastructură energetică solidă, bazată pe o viziune pe termen lung.

Paradoxul exportului păgubos

Consecința directă a lipsei stocării este exportul de energie produsă la prețuri derizorii. În zilele cu producție fotovoltaică ridicată, România este obligată să vândă surplusul de curent către Bulgaria la prețuri apropiate de zero, uneori chiar negative. Energia ieftină este apoi re-stocată de vecini și revândută României la prețuri mult mai mari seara. Acest fenomen creează un dezavantaj economic major, transformând România într-un exportator de energie ieftină și un importator de energie scumpă, o situație umilitoare cauzată de lipsa de viziune strategică.

Ce ar trebui să fie prioritatea reală

Adevărata provocare este asigurarea accesului la energie la prețuri accesibile pentru toți cetățenii. Ambițiile climatice și strategii complexe, precum cele privind biodiversitatea, rămân exerciții de birou dacă populația nu își poate permite să plătească facturile la utilități. Securitatea energetică și puterea de cumpărare sunt condiții esențiale pentru ca orice altă strategie națională să aibă sens și să fie sustenabilă pe termen lung.

Soluții concrete pentru securitatea energetică

Ieșirea din această situație necesită decizii pragmatice și asumate. În primul rând, reglementarea stocării trebuie simplificată, similar modelului bulgar, recunoscând sistemele de baterii și hidrocentralele cu pompaj ca participanți independenți pe piață, scutiți de birocrație excesivă. În al doilea rând, fondurile europene disponibile prin mecanisme precum PNRR ar trebui direcționate explicit către proiecte comerciale de stocare, așa cum a făcut Bulgaria cu cele 600 de milioane de euro. În al treilea rând, proiectul Tarnița-Lăpuștești trebuie scos din faza de promisiune electorală și transformat într-un proiect de infrastructură cu finanțare mixtă și un calendar clar de execuție. Orice strategie națională trebuie să prioritizeze securitatea energetică și puterea de cumpărare a cetățeanului, înainte de orice altă ambiție simbolică. România poate discuta cu adevărat despre reziliență doar atunci când își poate asigura necesarul de energie fără a depinde de prețurile de pe piața internațională.

Sursa: Economistul.ro