Conform Playtech.ro: Casa Verde se concentrează exclusiv pe baterii
nnAutoritățile estimează instalarea unei capacități de stocare de cel puțin 200 MWh prin noua ediție a Programului Casa Verde, care se va axa exclusiv pe componenta de baterii. Această inițiativă vizează sprijinirea proprietarilor pentru a acumula energia produsă de panourile fotovoltaice în timpul zilei și a o utiliza ulterior, în special în orele de vârf, contribuind astfel la independența energetică a gospodăriilor.nn”Lucrurile s-au împotmolit la faptul că de-a lungul timpului s-au alocat exponențial de mulți bani pentru panouri și aproape 0 bani pentru baterii. Vom schimba asta”, a declarat ministrul Diana Buzoianu. Ea a precizat că programul nu va mai fi Casa Verde cu panouri, ci va conține doar componenta de baterii.nn
Energia ziua pentru seara
nnUnul dintre principalele avantaje ale unui sistem de stocare este posibilitatea de a păstra energia produsă de panourile fotovoltaice în timpul zilei pentru a o utiliza ulterior. Astfel, energia acumulată poate fi folosită în perioadele în care producția fotovoltaică este mai redusă, inclusiv seara, moment în care cererea este, de obicei, mai mare.nn”Acea energie va putea să fie folosită la ore de vârf, în care noi, în mod normal, importam, seara, când, de fapt, cu aceste baterii vom ajunge să fim mult mai independenți și să nu mai importăm cel puțin 200 MWh pe oră”, a afirmat ministra.nnPentru proprietarii care au deja panouri fotovoltaice, bateria poate reprezenta o completare valoroasă a instalației existente. Capacitatea potrivită nu este însă aceeași pentru toate locuințele, deoarece trebuie ținut cont de energia produsă de panouri, consumul gospodăriei și intervalele în care este utilizată energia.nn
Costurile unei baterii de 5 kWh
nnPentru locuințele obișnuite, bateriile LiFePO₄, bazate pe tehnologia litiu-fier-fosfat, se numără printre soluțiile utilizate în sistemele rezidențiale. Potrivit estimărilor, o baterie cu o capacitate de aproximativ 5–10 kWh poate ajunge la un preț de 9.000–13.000 de lei, în funcție de echipament și configurație.nnCostul final poate crește dacă sunt necesare componente suplimentare, lucrări de instalare sau modificări ale sistemului existent. Dorian Petresc, specialist în implementarea soluțiilor de energie regenerabilă, subliniază că bateriile de aproximativ 5 kWh sunt printre cele mai utilizate în instalațiile rezidențiale, iar sistemele modulare permit extinderea ulterioară a capacității prin conectarea mai multor module.nnNoua componentă a Programului Casa Verde va fi lansată în cursul acestui an, cu scopul de a încuraja adoptarea sistemelor de stocare a energiei.
Sursa: Playtech.ro

Fii primul care comentează