Conform Playtech.ro: Salariile medicilor și profesorilor ar putea scădea odată cu noua grilă de salarizare

Proiectul de ordonanță privind salarizarea în sistemul public medical și din educație a stârnit deja numeroase critici. Medicii primari de la ATI sau UPU, aflați la gradația 0, ar urma să înregistreze o diminuare a venitului net cu peste 2.000 de lei, ajungând la aproximativ 11.513 lei, față de 13.528 de lei în prezent. Deși Guvernul promite compensații, personalul medical își exprimă îngrijorări legate de sustenabilitatea pe termen lung a acestora, pe fondul discuțiilor despre austeritate.

Situația nu este mai roz nici pentru celelalte categorii din sănătate. Un asistent medical principal cu gradația 5 ar putea pierde aproximativ 320 de lei lunar. În cazul medicilor chirurgi, creșterile salariale sunt chiar neglijabile. De exemplu, un chirurg de la Spitalul de Urgență București ar beneficia doar de 34 de lei net în plus.

Și în învățământ se prevăd majorări nesemnificative. Un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime ar primi doar 8 lei net în plus la salariu, o sumă infimă, conform informațiilor ANTA 3 CNN.

Discrepanțe în coeficienții de salarizare

Una dintre cele mai criticate prevederi ale proiectului se referă la diferențele dintre coeficienții de salarizare. Un șofer din cadrul Administrației Prezidențiale ar avea un coeficient de 1,53, echivalentul unui salariu net estimat la circa 4.600 lei. În același timp,

Sursa: Playtech.ro